Gustul se poate rafina, poate deveni mai fin sau mai grosolan, dar nu se poate schimba. Gusturile nu se pot discuta nu pentru că toate ar fi îndreptățite, ci pentru că nu există decît un singur gust: dacă nu mai simți sarea este pentru că ți-ai pierdut gustul, nu pentru că ai un altfel de gust. Gustul pentru ceea ce este stricat este un gust stricat întrucît și-a pierdut capacitatea de a recunoaște și de a distinge o proprietate precisă și stabilă.
Pentru a strica gustul omului nu este suficient să fii un specialist în natura umană (filozof, teolog, om de litere sau artist). Trebuie să fii în primul rînd un om de gust, adică un om în al cărui gust se încred cei care nu au încredere în propriul gust. Nu ai încredere în propriul gust cînd nu ai încredere în natura lucrurilor gustate.
Stricarea gustului se poate face prin stricarea naturii umane și invers. Cu toate acestea, scopul stricării gustului nu urmărește doar stricarea lui și a naturii umane, ci mai ales stricarea realității. Pentru că dacă ți-a fost stricat gustul, realitatea te poate ajuta să ți-l recapeți. Au fost perioade cînd oamenii și-au revenit din pierderea gustului și s-au îngrozit descoperind cît de îngrozitoare erau lucrurile pe care au fost făcuți să le deguste de cei în care se încrezuseră. Dar gustul oamenilor trebuie să fie stricat mai ales pentru a nu-și putea da seama cît de stricată a devenit sarea.
