Un ied se pregătea să urce pe podium. Din fericire pentru el, tocmai atunci trecea prin apropiere un lup, care înțelese imediat pericolul și-l dădu la o parte pe ied ca nu cumva acesta să cadă de pe un podium atît de mare pentru un ied atît de mic. Grijuliu cum îl știm, lupul se așeză el însuși pe podium pentru a-l împiedica pe iedul visător să-și facă rău în lipsa lui.
Toate rudele
iedului specializate în claritate morală au aplaudat intervenția lupului,
precizînd că acesta a împiedicat multe alte pericole pe care le-ar fi putut
cauza iedul fără minte. De pildă, medalia care i se cuvenea odată ajuns pe
podium i-ar fi rănit vederea lupului, clinchetul ei i-ar fi rănit auzul iar,
cel mai important, lipsa ei i-ar fi rănit mîndria, ceea ce i-ar fi adus o mare
satisfacție ursului, fapt care l-ar fi înfuriat pe lup, făcîndu-l să creadă că
iedul este agentul ursului, impresie greșită care l-ar fi obligat în cele din
urmă pe lup să-l mănînce pe ied. Ceea ce ar fi fost oribil, susțin experții
clarității morale: nu vrem ca lupul să ne mănînce din supărare și în nici un
caz pentru că ne-ar bănui de complicitate cu ursul. Lupul trebuie să ne mănînce
potrivit legii naturale, și anume pentru că-i este foame. Binele superior al iedului este astfel asigurat de lup, atent ca iedul să nu moară inutil, ci numai pentru o cauză morală.
