Pînă în 1990, părinții din România își doreau să aibă copii buni, ceea ce presupunea în primul rînd să nu-și bată joc nici de ei înșiși, nici de cei din jur. Copiii își manifestau demnitatea învățînd bine și purtîndu-se frumos. După 1990, părinții din România și-au învățat copiii doar să trăiască bine, chiar dacă pentru asta sunt nevoiți să-și bată joc de ei înșiși ori de cei din jur. Indiferent de starea materială și de statutul social, majoritatea românilor de astăzi transmit acest mesaj propriilor copii de la cele mai mici vîrste în mod explicit în special cînd sunt în spațiul public, acolo unde se desfășoară de fapt principalele lecții de parenting: „nu sta după ei, zici pardon și îi dai la o parte!” își învăța zilele trecute un tată din clasa de mijloc fiul într-un supermarket, „ei” fiind ceilalți cumpărători, în timp ce mamele –analfabete sau educate, suveraniste ori corporatiste, tradiționale sau progresiste – își învață fiicele să se raporteze la oamenii din jur ca la supușii al căror suprem sens în viață este să le admire pe ele în speranța unei priviri îngăduitoare, în timp ce spațiul public ori mediul natural sunt importante pentru aceste creaturi infernale prin narcisismul lor doar ca repere ale domeniului lor imperial.
De altfel, majoritatea românilor o recunosc nu doar în plan personal, ci și în cel civic-politic, indiferent dacă au sau nu vreo preferință pentru vreunul dintre politicieni. Cei cărora politicul le-a devenit indiferent vor să trăiască bine la fel ca cei care cred că Șoșoacă, Simion sau Georgescu, respectiv Nicușor Dan îi va ajuta în acest scop. Trebuie precizat că dorința de a trăi bine nu este doar un reflex primar de supraviețuire, ci, avînd în vedere atașamentul intelectualilor de dreapta față de Băsescu, ea a devenit un test public de inteligență. Prin urmare, asta este ceea ce ar trebui să dorească orice om deștept. Electoratul suveranist este considerat prost de cel pro-occidental doar pentru că se înșală în privința capacității liderilor suveraniști de a le împlini această dorință, care în sine este corectă și, mai ales, nobilă. Într-adevăr, de cînd realitatea României în ruine nu mai poate fi camuflată de decorurile europene, trebuie să fii prost să crezi că se mai poate trăi bine doar bătîndu-ți joc de tine și de alții. Cred că de la pandemia din 2019 am intrat în etapa în care unii nu vor mai putea trăi bine decît în măsura în care alții vor trebui să moară – nu doar economic, social, cultural ori spiritual ca pînă acum, ci fizic.
