sâmbătă, 19 iulie 2014

Pescari şi negustori




Cu vreo două zile în urmă, mai precis în dimineaţa zilei de joi, 17 iulie 2014, la emisiunea „Viaţa cetăţii” realizată de Radio Trinitas, este prezentată în cadrul unui mini-reportaj biserica Sf. Nicolae –  Negustori. Printre altele, reporterul deplânge starea de degradare şi părăsire a locaşului. Parohul, Pr. Dinu Mihalcea, explică (citez aproximativ): Anul trecut nu am avut decât atâtea nunţi, atâtea botezuri [este oferit numărul precis] şi doar o înmormântare [subl. mea, G. F.]. Într-adevăr, de unde bani la nişte enoriaşi care, după ce că sunt şi puţini, mor atât de greu? Ehei, îşi aminteşte bunul părinte, altfel stăteau lucrurile pe vremea când venea acolo părintele Stăniloae; biserica se umplea de oameni veniţi anume ca să-l asculte pe marele teolog. „Păi eu”, precizează părintele Mihalcea cu smerenie şi delicateţe instituţionale, „le-am fost duhovnic, şi lui [Stăniloae], şi nevesti-sii.” Îţi vine să exclami şi tu, o dată cu venerabilul Leonida: „Ei! Giantă latină, domnule, n-ai ce-i mai zice.” Adică, de ce n-ar veni lumea şi la duhovnicul teologului iubit? De mirare că Stăniloae nu şi l-a făcut şi cumătru!
De pe site-ul Arhiepiscopiei Bucureştilor (http://www.arhiepiscopiabucurestilor.ro/index.php/2014-01-03-17-17-13/2014-01-06-07-16-35/protoieria-iii-capitala/2324-biserica-sf-nicolae-negustori), afli că numele „Negustori” a fost adăugat acestei biserici deoarece „a fost construită într-un cartier cu foarte mulgi [sic!] negustori”.
Poate că aici se află explicaţia golirii majorităţii bisericilor: şi anume, că în timp ce în foarte puţine biserici se pescuieşte, în toate celelalte se mulge.