Cu vreo două zile în urmă, mai precis în dimineaţa
zilei de joi, 17 iulie 2014, la emisiunea „Viaţa cetăţii” realizată de Radio
Trinitas, este prezentată în cadrul unui mini-reportaj biserica Sf. Nicolae – Negustori. Printre altele, reporterul deplânge
starea de degradare şi părăsire a locaşului. Parohul, Pr. Dinu Mihalcea,
explică (citez aproximativ): Anul trecut nu am avut decât atâtea nunţi, atâtea
botezuri [este oferit numărul precis] şi doar
o înmormântare [subl. mea, G. F.]. Într-adevăr, de unde bani la nişte enoriaşi
care, după ce că sunt şi puţini, mor atât de greu? Ehei, îşi aminteşte bunul
părinte, altfel stăteau lucrurile pe vremea când venea acolo părintele
Stăniloae; biserica se umplea de oameni veniţi anume ca să-l asculte pe marele
teolog. „Păi eu”, precizează părintele Mihalcea cu smerenie şi delicateţe
instituţionale, „le-am fost duhovnic, şi lui [Stăniloae], şi nevesti-sii.” Îţi
vine să exclami şi tu, o dată cu venerabilul Leonida: „Ei! Giantă latină,
domnule, n-ai ce-i mai zice.” Adică, de ce n-ar veni lumea şi la duhovnicul
teologului iubit? De mirare că Stăniloae nu şi l-a făcut şi cumătru!
De pe site-ul Arhiepiscopiei Bucureştilor (http://www.arhiepiscopiabucurestilor.ro/index.php/2014-01-03-17-17-13/2014-01-06-07-16-35/protoieria-iii-capitala/2324-biserica-sf-nicolae-negustori),
afli că numele „Negustori” a fost adăugat acestei biserici deoarece „a fost
construită într-un cartier cu foarte mulgi [sic!] negustori”.
Poate că aici se află explicaţia golirii
majorităţii bisericilor: şi anume, că în timp ce în foarte puţine biserici se pescuieşte,
în toate celelalte se mulge.
