Cumpana. O viziune ortodoxa: Tatăl surogat

miercuri, 22 august 2018

Tatăl surogat

Nu pot spune că mă omor după copii, ai mei sau ai altora. Sper din toată inima că nici ei nu mă plac. Dar atunci cînd ești singurul tată din parc, ai o problemă. Oricît de antipatic ai fi, sau doar ai încerca să pari. Bineînțeles, oricare dintre numeroșii masculi ieșiți la rîndul lor cu puii lor în parc s-ar putea califica ca „tată” în măsura în care și-ar putea scoate capul din iphone.

S-ar putea să nu-ți dai seama chiar de la primul puștan care vi se alătură, ție și copilului/copiilor tăi pentru a vă juca împreună volei, sau fotbal, sau tenis. S-ar putea ca nici la următorul să nu ți se aprindă nici o luminiță. Ce-i drept, detaliile din Clash Royale și din Minecraft, repetate zi de zi de băiatul tău cu un entuziasm sufocant și o consecvență criminală, ți-au atenuat mult instinctul de conservare.

Dar dacă nici atunci cînd o fetiță care are un sfert din vîrsta băiatului tău îți înapoiază mingea strigîndu-ți frenetic „Haide, tati!” nu înțelegi că e timpul să o ștergi din parc, înseamnă că îți meriți soarta.
Masculii și femelele vor pui și fac pui. La om, însă, puii nu sînt doar pui. Puii de om sînt și copii. Iar copiii vor mame și tați, nu surogate.

Moto

„Singura problemă a Părintelui Nicolae Steinhardt era aceea de a cîntări cît anume din ceea ce primise prin botez trebuia convertit într-o atitudine civică de protest fată de imoralitatea, de şmechereala şi de laşitatea ce abundau în jurul nostru. Colindam împreună pădurile Clujului, încercînd să întocmim liste de potenţiali protestatari. Nu ajungeam niciodată la mai mult de cîteva zeci de persoane fiabile, cu care, spunea el, nu puteam face mare lucru. Era nevoie de sute, de mii. Puteam, eventual, să ne salvăm sufletele, dar nu puteam să schimbăm cu adevărat situaţia politică. Era foarte preocupat şi trist pentru asta.”

Virgil Ciomoş („Nicolae Steinhardt era un lucrător ascuns al rugăciunii inimii” Convorbiri literare, nr. 11, 2009,

http://convorbiri-literare.dntis.ro/CIOMOSnov9.html)

„Dacă înţelegem bine textul eshatologic al Sfintei Scripturi, urmează că încrederea şi curajul vor defini pe deplin natura celei din urmă epoci. Cultura „creştină” înconjurătoare şi tradiţiile susţinute de ea îşi vor pierde influenţa. Această pierdere va ţine de primejdia generată de scandal, primejdie despre care s-a spus: „îi va amăgi, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi” (Matei 24, 24).

Solitudinea în credinţă va fi teribilă. Dragostea va dispărea de la faţa lumii (Matei 23, 12), dar cu atît mai preţioasă va fi această dragoste cînd va izvorî dinspre un om solitar către un altul, fapt ce va implica un curaj al inimii zămislit din urgenţa iubirii lui Dumnezeu aşa cum a fost ea arătată în Hristos. […] Dacă vorbim aici despre apropierea Sfîrşitului, nu înţelegem apropiere în sensul timpului, ci în sensul în care ea ţine de esenţa Sfîrşitului, căci în esenţă existenţa omului se apropie acum de o decizie absolută. Efectiv fiecare consecinţă a acestei decizii poartă cu sine cea mai mare potenţialitate şi cea mai teribilă primejdie.”

Romano Guardini, The End of the Modern World, ISI Books, 1998, pp. 108-109 (volumul cuprinde o serie de prelegeri susţinute de Guardini între anii 1947-1949).