Singurul loc pe care l-a cunoscut individul de la oraș născut în ordinea neoliberală este parcul sau locul de joacă din copilărie. Dar locul veritabil este întotdeauna un mediu al creșterii în vederea personalizării lumii, nu un simplu spațiu de relaxare (este adevărat că joaca în copilărie este altceva și cu mult mai mult decît o formă de relaxare, însă în ordinea neoliberală pînă și joaca este coruptă de logica pieței).
Pentru că locul este refuzat în noua ordine a impersonalului, individul de la oraș va tinde să-și ofere iluzia locului, încercînd să refacă la maturitate atmosfera parcului din copilărie. Sarcina este complicată însă de faptul că marile orașe din toată lumea au fost deja transformate în Disney World/Disneyland. Ulița copilăriei a dispărut, strada pe care locuim este un loc de joacă, autostrăzile ne duc de la un parc tematic la altul. Ieșim cu toții la joacă, liberi să alegem de la „Carpathian Garden” la „Grădina Maicii Domnului”, de la „O Țară ca Soarele Sfînt de pe Cer” la „România Digitală”.
