sâmbătă, 14 septembrie 2024

Cerurile aparente ale noii ortodoxii

 

Autoritatea antihristică nu poate închide porțile Împărăției cerurilor din simplul motiv că nu are putere asupra lor. Nu poate nici măcar bloca drumul spre Împărăția lui Dumnezeu. În plus, duhul antihristic știe că dacă amenință să-i ucidă pe cei care au dobîndit cetățenia cerească prin credință, botez și ascultarea de Dumnezeu, nu face decît să trezească și în ceilalți oameni vocația lor de locuitori ai Împărăției Tatălui. Din acest punct de vedere, edictul de toleranță din 313 a fost un lucru bun și pentru puterile întunericului, care au înțeles că dacă ar fi continuat să susțină încă un secol sau două prigonirea creștinilor, ar fi sfîrșit prin a băga toată omenirea în rai. De aceea, puterea antihristică nu-i va amenința, hărțui, umili pe creștini decît în măsura în care a ridicat deja o împărăție alternativă într-un cer aparent, precum cel al utopiilor seculare moderne (de la cele politice care-și subordonează știința și tehnologia la cele tehnico-științifice care-și subordonează politicul) ori pseudo-religioase (cerul psihoterapeutic și/sau cel al  spiritualității New Age deghizată în mindfulness și dezvoltare personală). 

Validitatea creștin-ortodoxă a acestor împărății alternative a fost confirmată deja de liderii noii ortodoxii românești, care s-au folosit de ajutorul indispensabil al unor sofiști (autorizați de ierarhia ortodoxă ca „pilduitori semănători” https://doxologia.ro/pilduitorul-andrei-plesu-restaurarea-parabolei) pentru a suspenda sau falsifica orice încercare de cercetare a duhurilor (1 Ioan 4, 1), exercițiu condamnat în NBOR (Noua Biserică Ortodoxă Română) ca judecată nedreaptă care nu are nimic în comun cu creștinismul sau cel puțin ca o operațiune inutilă de vreme ce pe de o parte, Duhul suflă unde voiește (scăpînd astfel cercetării noastre) iar, pe de alta, pentru că toate duhurile sunt bune întrucît țin de ordinea spirituală, care este bună așa cum totul este în general bun și cum toți oamenii sunt buni chiar dacă mai sunt poate unii care încă nu au aflat-o ori nu sunt capabili să o creadă deoarece au căzut probabil în „capcana adevărului absolut”, ca să folosesc o expresie memorabilă a unei îndrăgite și populare profesoare ortodoxă de religie din NBOR. După cum știe orice credincios răpit la cerurile aparente ale noii ortodoxii, doar ordinea materială este rea, fapt care oricum nu ne poate amenința în vreun fel de vreme ce avem un suflet spiritual nemuritor în care locuiește numai Dumnezeul care ne convine.