Sunt cel puțin trei premise false în discursul lui Nicușor Dan, care fac din pretenția sa la onestitate o încercare frauduloasă de însușire a unei calități care îi este tot mai străină.
1. „Pentru securitate, trebuie să investești în armată ca să descurajezi războiul” (https://hotnews.ro/live-nicusor-dan-singur-la-dezbaterea-prezidentiala-de-la-digi24-1972670). De fapt, cazul Ucrainei demonstrează exact contrariul: tocmai investițiile ei militare și pregătirile pentru descurajarea războiului l-au declanșat și este important de observat a.) că Rusia a invadat Ucraina nu doar pentru a anexa teritoriile cu majoritate etnică rusă, ci și pentru a o demilitariza și b.) că Rusia a făcut acest lucru nu atunci cînd Ucraina era slabă militar, ci în momentul în care atinsese potențialul maxim al dezvoltării ei militare. Nu vreau să spun că statul român nu trebuie să investească în capacitatea militară de apărare, ci că această investiție trebuie dublată printr-o investiție mult mai mare în capacitatea diplomatică de apărare. Conștiința nevoii acestei acoperiri diplomatice lipsește însă în mod dureros și din bula suveranistă, și din cea pro-europeană din simplul motiv că orice bulă reprezintă deja o construcție diplomatică de evitare a realității – pînă cînd, vorba lui Mike Tyson, realitatea îți sparge fața.
2. „Știința este infailibilă” (deci intelectualii sunt infailibili). Punctul tare al lui Nicușor Dan, formația sa matematică, este și cel mai vulnerabil. Este caracteristic omului-de-bulă să ignore realitatea ori să se raporteze la ea (adică la ceea ce se află în afara bulei) în acord cu criteriile care-i organizează bula. L-am auzit pe Nicușor Dan declarîndu-și încrederea în sondajele care păreau să-i dea o șansă în alegeri la scurt timp după victoria în alegerile anulate ulterior ale unui candidat complet ignorat de sondaje. În orice caz, a-ți afirma încrederea în știință după abuzurile distopice, inumane, făcute în numele științei în perioada pandemiei demonstrează doar că există și o știință de bulă, care reprezintă o amenințare la adresa realității și a oricărui om din afara acelei bule, așa cum fanatismul opus al neîncrederii de principiu în știință, întreținut de bula naționalismului mistic, poate face la fel de mult rău oamenilor normali prin încercarea de a înlocui magia științei cu magia credinței.
3. Avem de ales „între o cultură a dialogului și o cultură a urii și a violenței” (https://hotnews.ro/live-nicusor-dan-singur-la-dezbaterea-prezidentiala-de-la-digi24-1972670). Pretenția este o minciună sfruntată. Segmentul pro-european este autorul apariției acestei culturi a urii și a violenței pe care a generat-o nu doar prin cultivarea ei explicită publică sub acoperirea „războiului cultural”, dar pe care a legitimat-o și prin propria lui ipocrizie, dublă măsură, sfidare permanentă a bunului simț, ignorare a realității și mai ales prin descalificarea umană a tuturor celor care nu erau dispuși să-l admire necondiționat și să-i confirme recunoscător superioritatea umană determinată de apartenența la noblețea spiritului. Pro-europenii sunt cei care i-au considerat primii nedemni de dialog pe toți cei care nu contemplau binele, frumosul și adevărul revelat de luminile spectaculare ale Apusului secular și relativist și tot ei au fost cei care le-au refuzat statutul de ființe umane depline tuturor celor care nu au interiorizat „valorile europene” întemeiate pe cultul progresului nelimitat.
George Simion a încercat să speculeze responsabilitatea reală a segmentului intelectual pentru apariția și răspîndirea acestei culturi a urii în România, fiind însă la fel de lipsit de credibilitate atunci cînd invita la dialog și la unitate. Apelul pro-occidental la dialog este sarcastic în mod brutal, o încercare nu de comunicare cu, ci de studiere a unor specimene care ar trebui eventual ținute în cuști în numele binelui superior, în timp ce apelul suveranist la dialog este la fel de sincer precum bucata de bordură ținută în mînă pentru orice eventualitate. Asta îmi amintește de situația relatată de Aurora Liiceanu cînd la întrebarea de gen adresată membrilor unei comunități „care este teama cea mai mare legată de sexul opus?” bărbații au răspuns prin „că femeile ar putea să rîdă de noi” în timp ce femeile au răspuns prin „că bărbații ar putea să ne ucidă”. Aceste două tipuri de temere definesc și cele două tabere care se confruntă acum electoral, cu precizarea că segmentul intelectual nu doar își bate joc de suveraniști, dar este hotărît să-l scoată din casă pentru totdeauna, cu atît mai mult cu cît transformările majore pe care suveraniștii sunt la fel de hotărîți să le aducă structurii casei nu respectă normele urbanistice ale bulei UE.
