Exact sistemul media pro-occidental din România care critică încercările liderilor autoritari din categoria Putin și Trump de a dispune de realitate potrivit intereselor lor, apără dreptul lui Nicușor Dan de a face același lucru. Pentru președintele Nicușor Dan, a pune în discuție încercarea sa de denaturare a realității în episodul elvețian (https://www.facebook.com/patrickandredehillerin/posts/pfbid032T8gvGUXANwUYTfgbgdA6PMwRrxhZm33HdEfZ6GetgSW4ENUVN2zUiwNs4eXHxqQl), înseamnă a păta imaginea României: „a-l acuza pe Președintele României de minciună în legătură cu un gest simbolic de respect al unui alt stat reprezintă un atac la adresa imaginii și credibilității țării noastre” (https://hotnews.ro/audio-nicusor-dan-publica-inregistrarea-dintre-turnul-de-control-si-pilotul-de-pe-spartan-dinainte-ca-avioanele-elvetiene-f-18-sa-escorteze-avionul-presedintelui-seful-statului-denunta-un-2146543). Este firesc ca într-o cultură în care realitatea este determinată de consensul celor mai corecți dintre europeni, actul de confruntare a declarației lui Nicușor Dan cu realitatea să fie considerat un gest de rea-credință și un afront la adresa realității oficiale.
Realitatea oficială este realitatea corectă. Aceasta nu ar fi existat dacă nu erau oameni ca Nicușor Dan și ca cei care îl susțin. De aceea trebuie să le fim recunoscători că există, după cum a încheiat foarte corect PAH postarea sa menționată mai sus. Pentru că altfel am trăi în realitatea unui manipulator incorect al realității, lucru de care însă nu ne-am putea da seama pentru că oricine ar încerca să denunțe această manipulare ar fi acuzat ca un dușman al credibilității țării sale, deci ar fi o persoană lipsită de credibilitate. Este exact tratamentul la care a fost supus PAH de administrația prezidențială, de lumea bună, întotdeauna ultracorectă și de jurnaliștii corecți.
În România, realitatea este semi-prezidențială în sensul că președintele corect are dreptul și obligația de a o determina. Acest drept îi este asigurat de elementele corecte ale societății.
Buna credință nu poate fi decît corectă și este determinată de adeziunea la binele corect. Reaua-credință este întotdeauna incorectă și reprezintă o amenințare la adresa ordinii corecte. Președintele corect, știința corectă, politica corectă, cultura corectă, educația corectă, biserica corectă, societatea civilă corectă, mass-media corecte sunt mai presus de orice bănuială. Aceștia sunt gardienii binelui corect și, de aceea, încrederea necondiționată și absolută în ei demonstrează buna-credință. Gesturile de bună-credință sunt publicate în Monitorul Oficial, susținute de mass-media corecte și practicate în societate prin ritualul corect care slujește și venerează ordinea binelui corect.
