Cei care, asemenea mie, încă nu se
pot obişnui cu faptul de a găsi la alimentara doar cartofi importaţi din Germania, pot înţelege din articolul lui
Mircea Platon „La loc (tele)comanda!” (http://mirceaplaton.com/html/articole_la_loc_telecomanda.htm)
că situaţia, oricît de nefirească, are o explicaţie. Eu, cel puţin, am înţeles din
articol că acest cartof nu este un simplu cartof, ci un kartof, adică rezultatul
unui proiect politic de anvergură. Kartoful este cartoful de dreapta.
Aşa cum avea să afle Winston, personajul din 1984, întrebarea „de ce?” (se întîmplă
ceva) este direct legată de întrebarea „cum?” (se întîmplă ceva). Bunăoară,
transportul unor mari cantităţi de cartofi necesită un număr corespunzător de
cartofori. Infrastructura fizică este necesară, dar indispensabilă este
infrastructura umană, adică indivizii din teritoriu care ne conving de
avantajele kartofului.
Imperiul nu se face cu poduri;
ele vin mai tîrziu, după ce ţi-ai asigurat punţile, respectiv oamenii-punte. În
acest sens, un merit suplimentar al articolului menţionat este că ni-i arată pe
imaginiferi-i, adică pe purtătorii
autohtoni ai însemnelor imperiale. Recenta vînzoleală a aşa-zisei „drepte”
româneşti, atît în versiunea grupării pedeliste dominante, cît şi în cea a
dreptei „tradiţionaliste”, mă face să mă gîndesc că, pe lîngă kartofi, ni se
vor livra în curînd şi alte bunuri, la fel de lipsite de gust precum se
dovedeşte kartoful ideologic. De pildă, o ortodoxie civică, anistorică. Pentru
că nu poţi să nu vezi cît de bine serveşte creştinismului social şi
psihologizant asocierea stăruitoare a ortodoxiei cu Mişcarea legionară, o
grupare care a avut tot atîtea lucruri în comun cu creştinismul cîte are şi zvastica
cu Sfînta Cruce. A găsi similitudini aici în numele „complexităţii” istorice, a
atribui legionarismului valori creştine şi caracter conservator nu poate
recupera legionarismul, dar poate îngropa conservatorismul şi creştinismul (în
dimensiunea lui istorică) într-o groapă comună (vezi observaţiile semnate "Silviu" la http://culianu.wordpress.com/2010/12/02/la-loc-telecomanda-mircea-platon/).
