Postez aici nişte fragmente
dintr-un interviu cu Philip Gröning, realizatorul documentarului despre
călugării cartuzieni întitulat Die Grosse
Stille. Profit de ocazie pentru a corecta o afirmaţie făcută în postarea
precedentă (http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2011/01/lumea-lui-acelasi-si-lumea-lui-altfel.html),
unde am presupus, fără să cunosc detaliile filmării, că filmul a fost realizat
de o echipă. Din interviul cu Philip Gröning, am aflat însă că filmul a fost
realizat doar de el singur. Textul integral al interviului se găseşte la adresa
http://lumea.catholica.ro/2006/04/die-grosse-stille-filmul-ce-vorbeste-despre-tacere/
Die Grosse Stille – filmul ce vorbeşte
despre tăcere
Interviu cu Philip Gröning, scenarist, producător,
regizor, cameraman, editor sunet, editor film al filmului “Die Grosse Stille”
(Marea tăcere)
Traducere: Oana Capan
Sursa: diegrossestille.de
La început am încercat să îi conving pe călugării
ce se opuneau filmului meu că ceea ce fac ar putea să fie o publicitate
extraordinară pentru ei. O idee complet absurdă pentru cartusieni. Ei nu au
nevoie de publicitate. Nici unul dintre ei nu se îngrijorează de supravieţuirea
ordinului. Există de aproape o mie de ani. Dacă Dumnezeu ar vrea ca mâine să îi
sfârşească existenţa, atunci aşa să fie.
Călugării caută să îşi aprofundeze modul în care
înţeleg lumea. Nu pot decât să sper că spectatorii vor experimenta măcar în
parte aceasta. Dar evident, aşa ceva nu poate avea loc dacă eu le ofer imediat
explicaţii pentru ceea ce văd. Mi s-a părut evident că acesta va fi un film
despre a vedea şi a asculta. Este un film tăcut, dar nu un film mut. Coloana
sonoră este impresionantă. Începi să auzi diferit lucrurile în mănăstire. Şi să
vezi lucrurile diferit. Prin tăcere, lucrurile devin parteneri.
Filmul meu nu are răspuns la toate întrebările.
Dacă este interesat, spectatorul poate merge apoi pe internet şi după câteva
căutări să găsească răspunsul. Astăzi există cu adevărat un fluviu de
informaţii. Ce lipseşte este sensul lucrurilor. Filmul meu se vrea unul despre
spectator, despre modul în care percepe el lucrurile, despre modul în care
gândeşte el. Spectatorul trebuie să se concentreze asupra lui însuşi. De
asemenea, este un film despre contemplaţie. Să ne gândim că în medie călugării
de aici petrec 65 de ani în mănăstire. 65 de ani în care fac acelaşi lucru zi
după zi. Nu pot să îi explic spectatorului sensul acestei repetiţii, dar el îşi
poate face o idee din film.
- În unele
scene călugării se comportă într-un fel copilăresc.
- Desigur. Este de exemplu scena
în care alunecă pe panta muntelui şi aruncă cu zăpadă unii în alţii. Să nu
uităm ce oameni atletici sunt. M-au ajutat să îmi duc echipamentul pe munte
atunci când eu nu mai puteam. Mi-am pus întrebarea: ce se întâmplă cu contactul
fizic într-o mănăstire? Este totuşi o componentă importantă a vieţii umane. De
aceea am introdus scenele cu bărbieritul, tunsul, sau când un călugăr îl unge
pe altul cu alifie.
Nu am făcut un film despre ordin,
ci despre cum este să fii călugăr.
