Am aflat astăzi, întâmplător, de apariţia celui
de-al doilea volum de apologetică ortodoxă (http://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/apologetica-inseamna-marturisire).
Până când voi reuşi să-l citesc, reţin deocamdată evenimentul, precum şi
observaţiile unuia dintre autori, care e de părere că „studentul trebuie să fie
încurajat la lecturarea literaturii
ştiinţifice ca să dea slavă lui Dumnezeu pentru frumuseţea creaţiei“ şi că
„omul are nevoie de un sens pentru a metaboliza
datele ştiinţei [...]” (subl. mea, G. F.). Lăsând stilistica formulării
deoparte, destul de neprietenoasă cu persoanele obişnuite mai degrabă să
citească, pur şi simplu, ori să reflecteze la datele ştiinţei în loc să le
„metabolizeze”, observaţiile sunt neaşteptate pentru orice creştin deprins să dea slavă lui Dumnezeu pentru frumuseţea creaţiei citind mai
degrabă psalmii, un poem, sau privind pur şi simplu în jurul său.
Nu vreau să spun că ştiinţa te face insensibil la
frumuseţea creaţiei. Dar nu sunt deloc sigur că Dennett, Dawkins, Hawking sau
Shermer (http://www.humanitas.ro/humanitas/de-ce-e-darwin-important)
se grăbesc să te aducă la picioarele lui Dumnezeu pentru a-i mulţumi pentru
creaţie. Din simplul motiv că pentru savanţii de tipul acesta nu există
creaţie. Ci doar univers sau, chiar mai comod, multivers. Care împiedică orice
lectură pentru că respinge orice sens.
