Pînă în 1989, istoria medievală reprezenta în
România una dintre disciplinele care ofereau o viață academică ceva mai liberă
de presiunea ideologică. Nu știu dacă lucrul acesta mai este valabil și astăzi.
Cel puțin în Vest (un termen generic tot mai cuprinzător atunci cînd exprimă un sistem
de valori adoptat aproape în întreaga lume, de la vest la est și de la nord la
sud, după cum a subliniat Soljenițîn cu mai mulți ani în urmă [1]), studiile medievale
tind să devină la fel de ideologizate ca și pseudo-disciplina „Gender Studies”.
Comuniștii nu te obligau să descoperi carnetul de partid al lui Mihai Viteazul,
dar a descoperi astăzi, în condițiile libertății intelectuale, ateismul unui
teolog medieval, infidelitatea unei regine de o castitate proverbială în epocă,
sexualitatea „ambiguă” a unui cavaler legendar, reprezintă tot atîtea
contribuții „decisive” la „înțelegerea” lumii medievale, adevărate pietre de
hotar ale cercetării academice. Scrînteala unui prinț care prefera, să zicem,
veșmintele femeiești, ar fi suficientă pentru a justifica reinterpretarea
spiritului cavaleresc în toate manifestările lui.
Prezentismul este o formă de anacronism care
pretinde că, întrucît nu se poate gîndi decît într-un singur fel, omul a gîndit
întotdeauna la fel. În acest sens, omul medieval a gîndit la fel ca noi, cei de
astăzi. Bineînțeles, au existat instituții represive care cunoșteau riscul
gîndirii libere, și, ca atare, au încercat să o împiedice. Lui Dan Brown,
Evangheliei lui Iuda sau lui Stephen Greenblatt (vezi recenziile traduse și
postate pe acest blog la eticheta „Clinamen”) li s-a alăturat, mai nou, o
cercetătoare britanică, Dr. Janina
Ramirez, printr-un documentar dedicat călugăriței engleze Julian of Norwich („The Search for the Lost Manuscript: Julian of Norwich”
https://www.youtube.com/watch?v=3p12ZIqrDzc).
Dacă studiul trecutului ne eliberează atît de
trecut, cît și de prezent, de idolii pieței de astăzi, cum preciza C. S. Lewis
în conferința sa inaugurală de la Cambridge (https://www.classicalconversations.com/system/files/learning_center/DeDescriptioneTemporum-CS-Lewis.pdf),
prezentismul ne înlănțuie întreaga istorie de prezent, fără să o aducă însă mai
aproape. Astfel, pentru că mistica din Norwich vorbește despre Dumnezeu ca „mamă”,
Dr. Ramirez se grăbește să-și așeze eroina în tradiția recentă a feminismului
(anticreștin), în ciuda faptului că Julian nu a fost cea dintîi care a atribuit,
în istoria spiritualității creștine, imagini materne divinității. [2]
De fapt, scopul documentarului nu este să
descopere un manuscris și un autor studiați temeinic de cercetători de aproape
un secol în urmă și așezați de mult la locul cuvenit în istoria literaturii
engleze timpurii. Bineînțeles că pentru a descoperi ceva atît de bine
documentat, realizatoarea documentarului a trebuit să-l ascundă mai întîi, să-l
sustragă Bisericii pentru a-l putea reda circuitului gîndirii libere căreia i-a
fost destinat, chipurile, de la bun început. Scopul documentarului este de a
interpreta în cheie prezentistă o temă clasică: astfel, tema împlinirii prin
desăvîrșire se transformă, prin auto-educație și conștiință liberă,
neîncorsetată de dogmă, în depășire a condiției. Asemenea Dr. Ramirez, care
și-a depășit prin educație condiția de femeie supusă corvezilor casnice (pe
care și le îndeplinește cu devotamentul și conștiința cu care Julian participa
la programul cotidian al mănăstirii, pare să sugereze filmul), tot astfel și
Julian și-a depășit condiția, trăind, în ascuns din cauza vremurilor, aventura
gîndirii personale și independente. În
felul acesta, mistica din Norwich îl „ajută” chiar și pe Dumnezeu să-și
depășească condiția, „eliberîndu-l” de patriarhalismul limitat și autoritar în
care-l închisese teologia medievală machistă.
Numai că Julian nu gîndea în aceste categorii, iar
metaforele materne întrebuințate nu urmăreau nici o depășire a condiției.
Conceptul de depășire a condiției personale este în mare măsură modern, și se
întemeiază pe o interpretare romantică a tragediei antice.
Creștinismul urmărește desăvîrșirea, nu depășirea
condiției (pe care, chipurile, Biserica ar fi interzis-o, împiedicîndu-le de
pildă pe femei să gîndească). Sclavul nu este îndemnat de Sf. Pavel să-și
depășească condiția de sclav, ci să urmărească desăvîrșirea de ființă umană
făcută după chipul lui Dumnezeu și răscumpărată de Hristos. Desăvîrșirea în
interiorul condiției poate schimba condiția însăși; schimbarea condiției însă
nu te aduce în apropierea desăvîrșirii. După cum scria Julian of Norwich,
All our life is in three modes. In the first is our
being. In the second we have our increasing. And in the third we have our
fulfilling. The first is nature. The second is mercy. The third is grace. (http://www.gloriana.nu/mother.htm)
Se pare că Biserica nu mai are încotro:
grație unor personaje curajoase ca Julian, astăzi toată lumea își poate depăși
condiția. Femeile devin preotese. Biserica însăși începe să-și depășească
condiția, temîndu-se să nu devină o realitate anacronică. Devenind, de fapt, tot mai mult
una „prezentistă”.
Dan Brown a fost ironizat pentru calificarea de
„simbolog” pe care i-a atribuit-o eroului său, Robert Langdon. Se pare însă că
scriitorul american a anticipat corect. În măsura în care studiile medievale produc
specialiști de genul Ninei Ramirez, ele se transformă în studii simbolice, iar
medieviștii în simbologi. Și-au depășit condiția, ce-i drept, dar și-au ratat
menirea.
Notă:
[1]
„Solzhenitsyn: Over the last
twelve years I have stopped viewing Russia as something very distinct from the
West. Today when we say the West we are already referring to the West and to Russia. We could use the word 'modernity' if we
exclude Africa, and the Islamic world, and partially China. With the exception of those areas we should not use
the words 'the West' but the word 'modernity. The modern
world.” http://www.catholiceducation.org/en/culture/art/an-interview-with-alexander-solzhenitsyn.html
[2] Pentru un tratament asemănător aplicat lui Hildegard von
Bingen, vezi http://www.touchstonemag.com/archives/article.php?id=05-03-005-f
