vineri, 10 ianuarie 2020

Războiul salamului


În urmă cu numai zece ani ne interesau legumele românești. În prezent ne interesează doar legumele și fructele bio și eco. O roșie românească nu înseamnă astăzi nimic dacă nu este și puțin bio. Iar dacă este bio nu mai are nici o importanță dacă este și românească. Bio și eco au devenit categorii transcendente. Accesibile, desigur, doar indivizilor transcendentali, necontaminați de categoriile impure ale timpului și spațiului.
Unii au încercat să ne lege identitatea românească de salamul cu soia. Adversarii lor au căutat și au reușit să ne convingă de valorile superioare ale salamului ca afară. Campania acestora din urmă a fost atît de reușită încît românii au ales ca președinte de două ori la rînd un salam de Sibiu.  Evident, salamul ca afară este superior salamului cu soia întrucît conține o soia ca afară.
Între timp, laptele cu mămăligă a devenit felul preferat al străinilor atrași de reclamele cu EcoRomânia. Cu toate acestea, românii continuă să lupte într-una dintre cele două tabere din războiul de treizeci de ani al salamului.