sâmbătă, 22 iulie 2023

Știința neascunderii

 

În urma păcatului, omul a descoperit că este gol (Facerea 3, 7-10). Dar nu a descoperit răul goliciunii pînă cînd nu a auzit glasul lui Dumnezeu. Imediat după ce au mîncat din rodul oprit, „li s-au deschis ochii la amîndoi şi au cunoscut că erau goi, şi au cusut frunze de smochin şi şi-au făcut acoperăminte.” (Facerea 3, 7). Au constatat în mod neutru un fapt obiectiv rezolvat printr-o soluție practică. Departe de a le oferi cunoașterea binelui și răului, știința dobîndită înăbușea deja glasul conștiinței morale. De-abia la auzirea chemării lui Dumnezeu, omul se rușinează și se ascunde: „Iar cînd au auzit glasul Domnului Dumnezeu, Care umbla prin rai, în răcoarea serii, s-au ascuns Adam şi femeia lui de fața Domnului Dumnezeu printre pomii raiului.” (Facerea 3, 8)

Ascunderea este o altă soluție practică, inspirată de noua putere de cunoaștere. Omul nu se ascunde doar de Dumnezeu, ci și de rușinea pe care i-o trezește glasul lui Dumnezeu, care îi descoperă cunoașterea răului ca goliciune. După cum sublinia Tertullian, „Întrebarea «Adame, unde ești?»  nu ar trebui văzută doar în sens interogativ, ci într-unul grav și acuzator: «Oh, Adame, unde te-ai dus?», adică «nu mai ești aici, ești în pierzanie». Căci, prin chemarea Sa, Dumnezeu mustra și trezea părerea de rău.” (https://litteraldotorg.wordpress.com/genesis-3/)

Chemarea lui Dumnezeu îi deschide omului ochii care-i fuseseră orbiți de o știință practică, dar amăgitoare tocmai pentru că reducea cunoașterea la imediatul lucrurilor. Era o știință care-i permitea să vadă doar suprafața realității, faptul că omul era gol la nivel trupului doar. Numai Dumnezeu îl poate face pe om să înțeleagă cît de adînc devenise golul lăuntric și că știința dobîndită prin neascultare nu-l va ajuta niciodată să umple acest gol. Pentru că prin înghițirea rodului neascultării, omul a sădit în sine sămînța golului morții.

Confundînd împlinirea cu realizarea (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2009/08/omul-realizat-si-omul-implinit.html, https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2022/05/despre-satisfactie-si-implinire.html), omul continuă să creadă că-și poate umple golul cu diverse realizări. Însă cum am putea dobîndi ceea ce ne lipsește prin știința care ne-a golit? Nu ne poate umple decît ceea ce ne readuce înaintea Tatălui. Doar îmbrăcați în Hristos (Coloseni 3, 9-10) putem ieși din starea de ascundere.