Chiar dacă pierdem totul, totul rămîne. Totul rămîne doar dacă nimic nu este al nostru, doar dacă am primit totul și de aceea totul este al nostru doar dacă suntem acolo de unde vine totul, după cum pierdem totul cînd ne pierdem pe noi de fiecare dată cînd ne dezlipim de Creatorul și Dătătorul a toate.
Ne putem pierde pe noi încercînd să cuprindem totul pentru totdeauna. Ne alipim de ceea ce ni se pare că este totul – cultura, religia, sinele, puterea, banii, sexul – devenind un duh cu toate lucrurile care promit că ne susțin în această țară străină care l-au uitat pe Dumnezeu. Cu cît ajungem mai săraci, mai dezbrăcați și mai flămînzi, cu atît încercăm să ne săturăm cu nimic, uitînd că am ajuns aici pentru că am crezut că avem totul și că totul ne este accesibil. Am ajuns să credem asta pentru că am făcut mai întîi din Tatăl o parte din totul, adică din ceea ce ni se cuvine, așa cum face Fratele Fiului risipitor, cursa în care a căzut Vechiul Israel și care-i amenință pe toți membrii Noului Israel. Fiul risipitor se alipise de desfrînate, dar Fratele lui se alipise de sine însuși. Amîndoi au pierdut astfel totul, adică pe Tatăl. Pentru că de fiecare dată cînd Dumnezeu este văzut ca o parte din totul sau ca totalitatea existenței, El este dat deoparte nu doar de necredincioși, ci și de drept credincioși.
Pasajul din Apostolul citit la liturghia din Duminica Întoarcerii Fiului risipitor ne arată că doar prin alipirea de Dumnezeu putem dobîndi ceea ce nu se poate pierde, devenind un duh cu El (1 Cor. 6, 17). Ne alipim de Dumnezeu primind trupul lui Hristos pentru a deveni copii ai Tatălui, nu pentru a ne crește imunitatea la boală și pentru noroc în viață, cum procedează majoritatea ortodocșilor români, care se botează în Hristos și iau Trupul și Sîngele Lui în Sf. Euharistie pentru a se alipi apoi mai bine de o lume desfrînată.
Faptul că ne putem întoarce la Tatăl arată că nu putem niciodată pierde totul, din simplul motiv că totul nu poate sta în mîinile noastre, ci doar în inimile și mințile noastre întoarse, convertite prin alipirea de inima și mintea lui Hristos.
Spre sfîrșitul documentarului „Even If I Lose Everything”, Arvo Pärt
„citește: «Chiar dacă pierd totul», apoi spune: «Nu știu ce înseamnă asta» și rîde. Își scanează partitura scrisă de mînă, fredonează melodia, apoi repetă din nou titlul. El descrie pe scurt muzica de pe pagină, apoi își rezumă brusc întreaga sa filozofie despre viață, spirit, muzică și despre sine în cîteva cuvinte:
«Nu știu. Chiar dacă pierd totul. Înseamnă că totul nu are valoare. Valoarea este în altă parte.
Chiar dacă pierd totul. Frumos».”
