Pînă la Hristos, toți oamenii erau îngropați de morți. Toți oamenii se nășteau și mureau în Vechiul Adam. Doar dacă primim moartea Noului Adam prin Botez putem trece prin moartea vechiului Adam pentru a fi ridicați, înviați, de Hristosul înviat. Acolo unde se împlinește misiunea lui Hristos, adică pe cruce (Ioan 19, 30), începe misiunea noastră și doar urmîndu-l pe El ne putem împărtăși de viața veșnică.
Viața veșnică este altceva decît nemurirea. Faptul că sufletul nu este supus morții fizice nu înseamnă că își deține propria sursă de viață. Putem vedea semnele morții spirituale în orice om căzut în ispita de a crede fie că își deține nemurirea, fie că moartea îi deține pe toți. Este o formă de rigor mortis spirituală întipărită pe fața lui, în privirea lui. Dacă persoana umană se realizează doar în relație cu modelul ei, adică cu Hristos, atunci semnele morții noastre spirituale pot fi văzute în neasemănarea cu acest model și în faptul că nu mai răspundem la numele nostru personal, cel de creștin. Chipul și numele, semnele distinctive ale persoanei, ne devin străine din clipa în care nu ne mai reprezentăm decît pe noi înșine.
