Electoratul de bază al lui George Simion îi asigură cel mult 15%. Pentru a putea intra în turul doi al prezidențialelor, Simion ar trebui să mai adune între 5 și 10%. Nu este imposibil, mai ales cînd te bucuri de existența unor contracandidați precum ciucă și ciolacu, însă efortul lui de a se identifica cu Trump îi îngreunează acest obiectiv. Dincolo de faptul că trumpismul nu poate fi reprodus sau imitat în afara SUA întrucît este un fenomen strict american și are sens doar în condițiile politice, istorice, culturale și sociale specifice Americii contemporane, majoritatea românilor nu-l privește cu simpatie pe Trump. Mai precis, sentimentele românești față de Trump variază între ură, dispreț și teamă, fiind bazate pe o neînțelegere la fel de profundă a trumpismului precum aprecierea și atașamentul față de Trump demonstrate de „suveraniștii” români, cei care reprezintă majoritatea în bazinul de 15% al lui Simion. Trumpismul nu înseamnă pur și simplu suveranism și politică raportată la principii creștine, cum își închipuie trumpiștii de Dîmbovița, ci înseamnă o viziune politică determinată în egală măsură, dacă nu cumva în primul rînd de statutul și rolul hegemonic unic al SUA.
Prin asumarea inadecvată a unui trumpism imaginar, Simion și-a făcut un imens deserviciu, aducîndu-i puncte nesperate Elenei Lasconi, care începe să semene tot mai mult, în primul rînd fizic, ce-i drept, cu Hillary Clinton de pe vremea cînd americanca era secretar de stat în administrația Obama și se pregătea să candideze pentru funcția de președinte al SUA.
