Din
piesa lui Poe & Dodut, „Ne luăm țara înapoi” (https://www.youtube.com/watch?v=BJNt4Z-oOW8),
zona civică a reținut doar faza cu îndemnul la violență. Dincolo de faptul că „datul
la bot” poate fi interpretat în sens figurat, ca un refuz de a
vota în continuare aceiași „criminali în serie”, este important de amintit că
violența nelegitimă a fost acceptată cu recunoștință de zona civică împotriva
adversarilor politici (de regulă, împotriva PSD) atunci cînd inițiativa
„datului la bot” a aparținut ambasadelor și corporațiilor iar aplicarea s-a
făcut prin intermediul unei justiții și al unor Servicii corupte. Ca să nu mai spun nimic despre noblețea fenomenologică cu care a fost investit sloganul „muie PSD”.
Versurile din „Ne luăm țara înapoi” transmit speranța că Simion va putea readuce la viață o Românie distrusă de clasa politică aflată la putere (și) după 1990: „ eu mai am o mică speranță/ că George Simion ne-ar putea readuce la viață.” Treptat, artiștii își fac însă curaj, astfel că „mica speranță” se transformă pînă la urmă în „Sută la sută încrezători că George nu va fi ca ei”. Dar aceasta este speranța dependentului de jocuri de noroc, care introduce ultima fisă avînd convingerea că universul nu poate rămîne nepăsător la drama sa:
„Avem o șansă de AUR și cred că cel mai corect
Ar fi să profităm de ea, nu să o băgăm la amanet
Copiii mei își vor crește copiii tot printre străini
Și ai lui, și ai ei, și ai lor dacă nu ne trezim
Hai să băgăm ultima fisă că o să fie ok.”
Asta este în esență speranța adusă de Simion pentru o parte importantă din electoratul său și, indiferent de conținutul „Planului Simion”, așteptările unora dintre susținătorii AUR sunt mult mai simple și nu au nici o legătură cu ambițioasa reconstrucție a României promisă de liderul AUR: ce va lua Simion de la corupți („Vine George și ne dă-napoi tot ce-au furat”), va dărui celor care știu să-și joace șansele în mod responsabil la aparate.
Cu toate că urăsc orice joc de noroc, desfășurarea evenimentelor din ultimele două decade mă face să cred că dacă jocul politic din România ar fi fost măcar unul de noroc, poate că am mai fi avut o șansă. În actualul cazino politic euroatlantic însă, casa rămîne singurul cîștigător indiferent de valoarea cîștigului și de identitatea cîștigătorului.
