Daniel David este un „ministru al post-adevărului” (https://www.contemporanul.ro/noutati-editoriale/reveniti-la-sistemul-clasic-de-educatie-construit-dupa-modelul-spiru-haret.html) pentru că face parte dintr-un guvern al post-realității. Oricum s-ar fi numit diversele proiecte reformatoare de la noi de după 1990, obiectivul lor subînțeles a fost constant „România fluidă”, singurul proiect solid de țară de după 1990, la rîndul lui un subproiect în cadrul proiectului global al producerii realității fluide. Această redefinirea a realității prin redefinirea percepției ei a fost realizată formal printr-un nou sistem de învățămînt și informal prin influența intelectualilor ortodocși din școala lui Pleșu și Patapievici și a ortodoxiei reformate de Patriarhul Ciobotea, întemeietorul Noii Biserici Ortodoxe Române (NBOR). Reformarea școlii românești a fost doar unul dintre obiectivele modelării mentalității românești prin intermediul unei noi culturi laice și pseudo-ortodoxe, iar sarcina reformatorilor a fost considerabil favorizată de caracterul mediocru ori compromis istoric și moral al apărătorilor școlii clasice. De pildă, dacă observațiile infantil-școlărești ale lui Ioan-Aurel Pop reprezintă beneficiile educației clasice, atunci nu văd de ce am mai avea nevoie de ea:
„Manuscrisele sale [ale lui Eminescu] – 46 de volume, aproximativ 14 mii de file – au fost dăruite de Titu Maiorescu Academiei Române. Ele s-au materializat în 14 volume tipărite, prezentate și digital în șapte CD-uri. De aici se vede capacitatea miraculoasă a scriitorului de a cuprinde în mintea sa lumea. Eminescu a cunoscut direct instituții de cultură precum școlile de toate gradele, bibliotecile, teatrele, casele de cultură, cenaclurile, tipografiile, revistele și presa în general. Iată de ce sărbătorim Ziua Culturii Naționale la 15 ianuarie, ziua nașterii lui Eminescu.” (https://agerpres.ro/cultura-media/2025/01/14/presedintele-academiei-cand-se-vorbeste-despre-cultura-la-romani-este-imposibil-sa-se-faca-abstracti--1412361)
Dacă președintele Academiei nu a dezvoltat acest model de raționament clasic exemplar, aplicîndu-l la realitatea vieții de astăzi (sub forma „Eminescu nu a purtat blugi – iată de ce nu ar trebui să purtăm blugi!”) este doar pentru că dl academician crede nu doar în puterea exemplului, ci și în puterea contextului (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2021/08/ordinea-corespondentei-cu-realitatea-si.html). În același timp, văd că indivizi care cu cîteva luni în urmă amenințau cu focul iadului pe oricine nu vota cu trimisul lui Dumnezeu pe pămînt susțin acum școala acasă (https://www.youtube.com/watch?v=IieAdLwatoY). Mă întreb dacă nu ar trebui precizat că oricine nu merge la școlile private recomandate de influencerii ortodocși sau nu susține homeschoolingul va merge în iad. Mă întreb și dacă preotul profesor care le descoperea la clasă elevilor adevărul despre Călin Georgescu și Mișcarea Legionară (https://www.edupedu.ro/video-propaganda-legionara-si-pro-calin-georgescu-la-ora-de-religie-un-profesor-preot-de-la-colegiul-national-b-p-hasdeu-din-buzau-va-fi-cercetat-disciplinar-dupa-ce-recorder-ro-a-relatat-cazul-lui/; vezi și la https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2025/01/anul-omagial-al-religiei-romanismului.html) ar avea ceva împotrivă dacă școala românească ar deveni un cuib de viață și credință legionară.
În definitiv, atît perspectiva transumanistă a lui Daniel David, cît și cea pretins conservatoare (nu mă refer aici la intervențiile dlui Mircea Platon, ci la cei care se folosesc de ele în scopuri care nu au nimic în comun cu conservatorismul) fac din școală un instrument care să-i pregătească pe elevi pentru o viață de apoi post-istorică. În cazul lui David, dacă înțeleg corect, este vorba despre viața protejată de inputuri psiho-electrice negative (unde categoriile „negativ” și „pozitiv” nu au nici un fel de implicații morale, ci exclusiv pragmatice), în timp ce în cazul naționalismului mistic, școala îi readuce pe elevi în matca neamului absolut, atunci cînd, precum în homeschoolingul civic-progresist, nu produce activiști sociali și IT-iști amorali prin programe intensive de tip DEI, respectiv STEM.
Învățămîntul preuniversitar ar trebui să asigure nu doar creșterea individului, ci creșterea lui dreaptă. În școala transumanistă, creșterea individului este un obstacol în calea conectării, cipării, mufării lui la tipul de realitate generat de AI. Prin urmare, organele, funcțiile și mai ales vocația creșterii trebuie eliminate, operațiune realizată chiar de părinții care își distrug în mod voluntar copiii oferindu-le dispozitive cu ecran de la cele mai mici vîrste. (Nu cu mult timp în urmă m-a surprins expresia atentă și concentrată a unui bebeluș în timpul liturghiei. „Vede îngeri”, mi-am spus. Cînd m-am apropiat de cărucior, am descoperit și cauza: bebelușul avea plasat pe burtă un smartphone montat într-un suport și care proiecta imagini intens colorate. Mama era cufundată în rugăciune profundă și toată lumea din jur privea cu admirație și simpatie către bebelușul cuminte și mama înțeleaptă).
Impresia mea este însă că dacă ar încăpea pe mîinile „responsabile” ale naționaliștilor mistici și/sau ale ecumeniștilor și liberalilor ortodocși, școala românească ar rămîne un instrument transumanist în măsura în care nu ar anula vocația creșterii, ci ar folosi-o în scopul realizării unei împliniri aparente. Învățămîntul fluid împiedică creșterea golindu-l pe om de umanitatea lui (umanitate care presupune existența sufletului, o noțiune foarte probabil falsă pentru Daniel David, care de altfel și-a declinat competența și în discernerea unor chestiuni mai palpabile, precum distincția bărbat-femeie). Învățămîntul împietrit în naționalism deformează creșterea, în timp ce bula ortodoxiei liberal-ecumeniste o lipsește de sens.
Este important de remarcat că eliminarea prealabilă a realității invizibile și imateriale a sufletului, fie prin invalidarea lui științifică, fie prin integrarea lui într-o unitate generică, colectivă, precum „sufletul neamului”, „sufletul umanității” ori spiritul divin/cosmic, este necesară pentru ca realitatea și omul să poate deveni imateriali, inconsistenți (despre relația dintre consistența ontologică și percepția unei realități coerente, pe de o parte și pierderea sufletului, pe de alta, vezi la https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2023/05/o-interpretare-teologica-aspectului.html). În mod aparent surprinzător, eliminarea sufletului nu-l face pe om mai material, ci de fapt îl dematerializează, îl des-face (spun aparent surprinzător, pentru că așa cum afirmă antropologia teologică creștină, sufletul este principiul trupului, prin urmare acest efect este firesc și inevitabil din perspectiva antropologiei creștine). Această dematerializare a omului și a realității le asigură maleabilitatea în vederea turnării lor în noi forme reciproc corespunzătoare. Astfel, noua realitate devine accesibilă și chiar atrăgătoare doar pentru indivizii produși în cadrul laboratoarelor umane în care au fost transformate atît instituțiile de învățămînt, cît și spațiul public și BOR, expresia nefericită „laborator al mîntuirii” fiind folosită de ierarhi în modul lor iresponsabil caracteristic care anulează efectiv natura și misiunea Bisericii, după cum voi arăta într-un text viitor. Totodată, prin automutilare mentală și spirituală, definită ca adaptare (și practicată colectiv), orice individ poate repara și depăși deficiențele și limitele reformatoare ale noii școli, autodistrugîndu-se la nivelul optim și în timp util.
În societate, în Biserică și în școală, generații după generații de români sunt pregătite, adică modelate și mutilate astfel încît să treacă cu bine în viața de apoi, în viața de dincolo de om, de adevăr, de istorie, de realitate. Cerul nou și pămîntul nou le-au fost deja pregătite în acești 35 de ani de instituții, de elita intelectuală ortodoxă, de ierarhia ortodoxă și de proprii părinți.
