Nu te poți ocupa pe tine însuți – aceasta este
strategia care explică succesul celei mai subtile operațiuni de
invazie din istorie. „Noi” sîntem „voi”. Pentru mulți, faptul că forța militară
care i-a ocupat are aproape același nume cu propria lor țară sau cu entitatea
geografic-politică de care aparțin înseamnă că sînt liberi. Această confuzie
explică în parte șovăiala cu care britanicii au reușit să se elibereze, în cele
din urmă.
Marea Britanie s-a retras din UE din motive de
siguranță (vezi un comentariu util și echilibrat aici: https://alexandruracu.wordpress.com/2016/06/24/inceputul-sfarsitului-unei-iluzii/).
Ieșirea britanicilor spune că UE reprezintă o amenințare – pentru Marea
Britanie, desigur, dar poate că, în egală măsură, pentru orice țară. O
amenințare pentru Europa. Marea Britanie s-a retras din UE tocmai pentru că
este o țară europeană și vrea să rămînă astfel. Rămîne de văzut cine va invada
cel dintîi: UE sau Marea Britanie?
Deocamdată însă, ofensiva îi aparține Poloniei, țării abandonate de aliați „imperiului răului”. Ca răspuns la manifestațiile anti-guvernamentale
organizate la începutul acestei luni în Polonia, președintele partidului de
guvernămînt Dreptate și Lege (PiS), Jaroslaw Kaczynski, a declarat că Polonia
trebuie să fie un membru al Uniunii Europene pentru că vrea să aibă o influență
asupra destinului Europei (“Today,
being in Europe means being in the EU. We want to be a member of the European
Union, because we want to have an influence on Europe’s fate. But our position depends above all on our
strength. We have to gain a strong position, become a strong, European nation,” https://www.rt.com/news/345447-poland-anti-government-march/)
Marea Britanie s-a retras din UE pentru
că simțea că nu poate influența destinul Europei, și că, dimpotrivă, UE îi
influența destinul într-un mod la fel de dezastruos ca cel în care influențează
destinul Europei. Așa-numita criză constituțională polonă este determinată de
fapt de efortul UE de a-și păstra destinul neinfluențat de Polonia, singura
țară din UE care mai poate fi numită propriu-zis europeană. Pentru că este singura care mai luptă pentru sufletul Europei.
Consiliul Europei (poate că nu ar fi deplasat să-l
numim Reichstag nu doar pentru modul în care sînt luate deciziile [1], ci mai ales pentru deciziile
însele), consideră că schimbările aduse de PiS Curții Constituționale polone
(controlată de UE prin partidul Platforma Civică, al cărui președinte a fost
Donald Tusk, actualul președinte ale UE, sprijinit necondiționat de Angela Merkel) subminează domnia legii și violează
standardele UE. Într-adevăr, apelul lui Kaczynski la înnoire morală și
decomunizare este opus invitației UE la promiscuitate morală și servilism
politic (poate că de aceea și este atît de iubită de politicienii români, care
tocmai au votat legea nepotismului pentru eternitate). În comparație cu decizia
Consiliului național de etică al Germaniei, care cerea cu doi ani în urmă
decriminalizarea incestului (deocamdată, doar între frați http://www.independent.co.uk/news/world/europe/german-ethics-council-calls-for-incest-between-siblings-to-be-legalised-by-government-9753506.html),
intenția Poloniei de a interzice avortul (http://www.dw.com/en/polands-catholic-church-seen-as-moral-authority/a-19300666)
și de a gîndi o politică în acord cu principiile creștine reprezintă o
amenințare. O amenințare la adresa Uniunii Europene care ar putea reprezenta singura
șansă pentru Europa.
Notă:
[1] “It is a strange paradox: the building is full of windows but not
transparent at all. The public won’t see anything of what goes on in there.
Symbolic for the Council, which decides everything behind closed doors anyway.”
https://www.theguardian.com/cities/2015/jan/30/eu-new-council-building-brussels-change-image
