Clerul ortodox și profesorii ortodocși de teologie și religie pot vorbi cu atîta ușurință despre lucrurile pe care nu le cunosc din simplul motiv că nu cred în ele. Dar aceasta nu este neapărat o problemă: cu rare excepții, nu au crezut niciodată, iar pe cei care au crezut, i-au hărțuit și marginalizat. Șmecherii din ierarhia ortodoxă care vorbesc despre părintele Stăniloae ca despre un teolog reprezentativ al ortodoxiei românești sunt copiii biologici sau spirituali ai celor care i-au făcut lui Stăniloae viața grea în perioada în care acesta preda la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București și care l-ar șicana la rîndul lor și astăzi pe orice teolog autentic care ar putea să apară în mod miraculos în zilele noastre în BOR. Dar nu aceasta este principala problemă care amenință de cel puțin două decenii învățătura ortodoxă, ci apariția unor generații de păstori care au ajuns să creadă în lucruri străine sau opuse teologiei ortodoxe, forțînd-o să devină compatibilă cu acestea.
Așa cum lumina care îl inunda pe Sf. Serafim de Sarov îl cuprinsese și pe Motovilov, tot astfel întunericul în care locuiesc liderii ortodocși din România îi cuprinde și pe credincioși. Și după cum Motovilov a simțit prin rugăciunea și în prezența Sfîntului Serafim o bucurie, pace, căldură, stare de bine cu totul diferite de tot ce trăise pînă atunci (https://ia800302.us.archive.org/13/items/serafim-de-sarov-despre-dobandirea-duhului-sfant/serafim-de-sarov-despre-dobandirea-duhului-sfant.pdf, p. 13-15), tot astfel credincioșii ortodocși rămîn prin lucrarea păstorilor din prezent în întunericul, răceala și tulburarea inimii pe care le-au trăit dintotdeauna. Iar liderii ortodocși sunt conștienți de acest lucru: o dovedește faptul că în loc să-i îndrume pe credincioși spre dobîndirea Duhului Sfînt, îi îndreaptă spre descoperirea de sine prin dezvoltare personală.
Motovilov dorea să știe cum putem recunoaște prezența Duhului Sfînt în noi. Lucrul acesta, observă mai întîi Sf. Serafim, este greu de realizat în condițiile în care ne lipsește viața creștină: „În momentul de față, din pricina răcelii noastre aproape universale de sfînta noastră credință în Domnul nostru Iisus Hristos şi din pricina indiferenței noastre față de lucrarea Dumnezeieștii Sale Providențe în noi şi a comuniunii omului cu Dumnezeu, noi am mers pînă acolo încît se poate spune că aproape că am părăsit adevărata viață creștină”, îi răspunde Sf. Serafim de Sarov (https://ia800302.us.archive.org/13/items/serafim-de-sarov-despre-dobandirea-duhului-sfant/serafim-de-sarov-despre-dobandirea-duhului-sfant.pdf, p. 6).
Problema nu este că ne confruntăm cu un cler și o generație de teologi neglijenți, superficiali, corupți, grosolani, agresivi. Problema nu este că nu-și fac treaba, ci că-și fac treaba prost. Problema nu este că suntem călăuziți de un cler care vorbește cu atît mai ușor despre theoria cu cît este mai lipsit de vederea duhovnicească. Problema este că în orbirea lor, păstorii nu doar că devin incapabili să distingă între adevărata lumină și cea înșelătoare, ci că au ajuns să confunde întunericul cu lumina. Din acest motiv, creștinii ortodocși ajung inevitabil să recunoască spre propria lor rătăcire în orice influencer care se pretinde credincios un om duhovnicesc, în orice piedică o cruce și în crucea lui Hristos o piedică, în suferință o ispășire automată de păcate și în mîntuire un alt mod de a defini stima de sine.
