„Cînd se aprinde corabia, mori și dacă stai într-însa, și dacă sari în apă.” Observația este oferită pentru a exemplifica definiția „dilemei” în Dicționarul limbii românești (August Scriban, Iași, 1939). Dilema este un tip de problemă care nu poate avea decît două soluții la fel de proaste. Dar avînd în vedere efectele cultivării dilemei în cultura noastră, s-ar putea susține că dilema apare în special pentru a ascunde sau falsifica adevărul. În pasajul de la Matei 21, 23-27, Hristos le răspunde indirect arhiereilor și înțelepților: așa cum Sf. Ioan Botezătorul boteza în numele lui Dumnezeu, tot astfel puterea lui Hristos este de la Dumnezeu. Tocmai pentru a evita această concluzie evidentă, arhiereii și marii inițiați ai poporului evreu transformă întrebarea lui Hristos într-o dilemă, declarînd că nu cunosc răspunsul.
Însă dilema care a cuprins ortodoxia românească nu se limitează la cele două alternative pe cît de realiste, pe atît de descurajante din exemplul menționat în Dicționarul lui Scriban, ci oferă o soluție mai bună: nu este nevoie să rămîi în corabie, după cum nu trebuie nici să sari în apă. Poți oricînd să zbori. Realitatea este redefinibilă.
Din acest punct de vedere, în orice dilemă fumegă rămășițele unui adevăr. Într-o cultură a adevărului, alternativele nu se limitează la resemnarea celui care rămîne pe corabie sau la disperarea celui care o părăsește. Soluția constă în căutarea adevărului, care doarme la fel de liniștit în plină furtună sau în toiul incendiului. Cel care ceartă vînturile și marea poate certa și flăcările. Însă indivizii care ne propun zborul în interval caută să ne împiedice să stingem incendiul și să-l căutăm pe cel care a aprins corabia.
