Luna aceasta ar urma să se încheie faza continentală a Sinodului despre sinodalitate (faza finală, cea universală, va începe în luna octombrie a acestui an https://en.wikipedia.org/wiki/Sixteenth_Ordinary_General_Assembly_of_the_Synod_of_Bishops), în cadrul căruia Biserica catolică este chemată de Papa Francis „să se întrebe cu privire la o temă decisivă pentru viața și misiunea Bisericii”, și anume, cu privire la drumul sinodalității: cum ar trebui să meargă Biserica pe acest drum? „Pentru a aborda împreună această întrebare e nevoie să ne punem în ascultarea Duhului Sfânt, care ca și vântul «suflă unde vrea; îi auzi sunetul, dar nu știi de unde vine, nici încotro merge» (In 3,8), rămânând deschiși la surprizele pe care în mod sigur le va pregăti pentru noi de-a lungul drumului.” (https://www.magisteriu.ro/document-pregatitor-pentru-sinodul-despre-sinodalitate-2021/)
La drept vorbind, întrucît Duhul Sfînt nu este decît un substitut pentru voința progresistă, surprizele sunt cît se poate de previzibile: este vorba desigur despre adoptarea solemnă în Biserica Catolică a agendei liberale, care include de la obiective subînțelese și adoptate deja tacit (precum LGBT, pluralism religios și feminism) la teme controversate din prezent (hirotonirea femeilor, desființarea celibatului, desființarea autorității magisteriale), decizii care pregătesc viitoarele acomodări ale catolicismului la ordinea transumanistă. Potrivit expertului în catolicismul contemporan, Edward Pentin,
„o mare parte din Documentul pentru faza continentală (DCS, https://www.synod.va/en/highlights/working-document-for-the-continental-stage.html), intitulat oficial „Mărește spațiul cortului tău” (Isaia 54, 2), se concentrează pe „ascultare ca deschidere către primire”, care, ne spune, ar trebui să derive din „o dorință de includere radicală”. Sintagma „nimeni nu este exclus” este adesea menționată în text.
Dar textul include în mod controversat apeluri explicite pentru transformarea structurilor și conținutului Bisericii care se opun magisteriului Bisericii. Totodată, pune accent pe primirea, fără o mențiune clară a modificării felului de viață, a grupurilor care se simt excluse din Biserică, cum ar fi persoane divorțate și recăsătorite în mod civil, persoane LGBT și chiar persoane care trăiesc în căsătorii poligame.
[…] Ca și în cazul altor sinoade ale acestui pontificat, Sinodul despre Sinodalitate este condus de un personal care împărtășește același mediu și perspective ideologice distincte, mai ales cînd vine vorba de probleme sociopolitice și doctrinare. Cardinalul Mario Grech, secretar general al secretariatului sinodului, a cerut ca Biserica să accepte „mai mult membrii LGBT” atunci cînd era episcop de Gozo, Malta. El a fost, de asemenea, principalul autor al orientărilor controversate ale episcopilor maltezi despre Amoris Laetitia, care a deschis admiterea la Sfînta Împărtășanie pentru divorțații recăsătoriți în mod civil dacă aceștia erau „în pace cu Dumnezeu”. Pentru cardinalul Grech, DCS face parte dintr-un proces de „creștere din ce în ce mai mult într-o mentalitate sinodală” și arată că „Poporul lui Dumnezeu converge în apelul la o reînnoire profundă a Bisericii”.
Cardinalul Jean-Claude Hollerich, martorul [„relator”] general al sinodului, a stîrnit controverse în ultimele luni pentru că a spus că binecuvîntările între persoane de același sex „nu sunt o chestiune soluționată” și că învățătura Bisericii despre homosexualitate „nu mai este corectă” și poate fi schimbată. Iar în aprilie, sora Xavière Nathalie Becquart, subsecretarul secretariatului sinodului, a rostit un discurs favorabil către New Ways Ministry, organizație care promovează drepturile „LGBT” în Biserică, ceea ce a condus la critici puternice din partea liderilor Bisericii și a credincioșilor laici proeminenți.
Probabil cel mai relevant pentru această etapă a sinodului este părintele iezuit Giacomo Costa, șeful grupului operativ de sinteză, care a lucrat cu 26 de experți pentru a pregăti DCS timp de două săptămîni în Frascati, lîngă Roma, în timpul verii. Anul trecut, părintele Costa a provocat indignare pentru că a spus că legislația italiană anti-homofobie (numită proiect de lege „ddl Zan”) „era necesară”, deoarece „prioritatea este apărarea persoanei împotriva oricărei violențe și împotriva oricărei discriminări”. Episcopii italieni și Vaticanul s-au opus proiectului de lege, care, printre măsurile sale, ar fi impus ca școlile catolice și alte instituții să sărbătorească o zi anuală anti-homofobie. Legislația a fost ulterior anulată de Senatul italian.
Sub îndrumarea părintelui Costa au lucrat 26 de experți, majoritatea cu viziuni heterodoxe similare pentru Biserică. Ei au inclus mons. Philippe Bordeyne, decan al Institutului Teologic Pontifical Ioan Paul al II-lea pentru Științele Căsătoriei și Familiei. În 2015, teologul a părut să nu fie de acord cu învățătura Humanae Vitae despre contracepția artificială și anul trecut a aprobat binecuvîntările liturgice pentru cuplurile de același sex în anumite condiții.
[…] Un altul a fost polemistul Bisericii Austen Ivereigh, care afirma că el crede că documentul „a adunat roadele celui mai mare exercițiu de ascultare și consultare pe care Biserica Catolică l-a desfășurat vreodată”.
Ivereigh, care a scris The Great Reformer, o biografie autorizată despre Papa Francisc, este bine cunoscut pentru opiniile sale progresiste și sprijinul pentru politica de stînga, pe care le împărtășește adesea pe Twitter. Fost redactor adjunct al săptămînalului britanic liberal-catolic The Tablet, el este acum coordonator al proiectului „The Path to a Synodal Church” și coleg în istoria Bisericii contemporane la Campion Hall, condusă de iezuit, de la Universitatea din Oxford.
Mauricio López Oropeza este un mexican care a jucat un rol important în Sinodul Amazon din 2019, fiind secretar executiv al Rețelei Eclesiale Pan-Amazonian (REPAM). Organizația a avut un rol major în conducerea acelui sinod și a fost principalul responsabil pentru controversa pachamama. El spune că a fost inspirat de experiențele sale timpurii și de lucrul ulterior cu iezuiții și, la fel ca Ivereigh, este asociat la Campion Hall.
[…] Printre femeile expert se numără Birgit Weiler, sora Misiunii Medicale, o germană care a lucrat cu REPAM și a participat ca una dintre experții la sinodul din Amazon. Sora Birgit a militat pentru „un rol mai puternic al femeilor în Biserică”, în special pentru un diaconat feminin și pentru ca femeile să voteze în sinoade. (Sinodul din Amazon era de așteptat să deschidă calea pentru un diaconat permanent pentru femei, precum și să reconsidere ideea că exercitarea guvernării Bisericii trebuie să fie legată într-un mod permanent de preoție, dar nu a reușit să atingă aceste obiective în îndemnul post-sinodal al Papei Francis Querida Amazonia.)
[…] Întrebat de ce nu au inclus experți recunoscuți pentru ortodoxia și cunoștințele lor despre Tradiție și istoria Bisericii, o sursă sinodală, care nu a fost autorizată să vorbească cu mass-media și a cerut anonimatul, a declarat: „Ne-am dorit un grup capabil să lucreze împreună și am evitat să includem oameni care gîndesc total diferit, care ne-ar forța să ne oprim pentru că nu sunt deschiși să asculte.” (https://www.ncregister.com/news/who-is-managing-the-synod-on-synodality )
De asemenea, Rod Dreher observa:
„Sinodul va fi folosit de progresiștii din Biserică de rang înalt ca acoperire pentru a promova schimbările lor politice preferate. „Am cerut Poporului lui Dumnezeu și nu facem decît ceea ce ne-au cerut ei să facem”.
[…] Cînd catolicii progresiști încep să vorbească despre „incluziune radicală”, ei nu vorbesc despre includerea misei tridentine pe care Papa a denunțat-o în mod repetat ca ceva deplorabil. Ei vorbesc despre normalizarea LGBT.
[…] De cînd a devenit misiunea Bisericii Catolice (sau a oricărei biserici) o preocupare de „a oferi umanității un mod de a fi și de a trăi în care toți să se simtă incluși ca protagoniști”? Ce s-a întîmplat cu pocăința, sfințenia, mîntuirea?
[…] Se pare că există o dorință profundă de a face pe toată lumea să „se simtă pe deplin ca acasă”. Despre aceasta este „incluziunea radicală”. Totul este menit să dezarmeze pe oricine crede că învățătura morală și teologică catolică este un cadru pentru pocăință și eliberare de păcat. Cu toții am văzut și am auzit activiști LGBT plîngîndu-se că nu se simt bineveniți în Biserica Catolică. Prin „nepoftit”, ei înțeleg că ei nu simt că păcatele lor sunt afirmate ca fiind bune. Nu sunt catolic, dar cînd eram catolic, și chiar și acum ca creștin ortodox, îmi dau seama de fiecare dată cînd intru într-o biserică pentru slujbe că sunt un păcătos. Nu vreau ca biserica să-mi spună că păcatele mele nu contează. Vreau ca biserica să fie mijlocul prin care Dumnezeu iartă acele păcate și îmi dă harul să merg și să nu mai păcătuiesc. Nu asta vor acești progresiști. Și încearcă să-și încadreze agenda revizionistă în limbajul ospitalității, astfel încît catolicii care cred că Biserica Catolică ar trebui să afirme ceea ce a afirmat dintotdeauna să poată fi considerați dușmănoși și neînțelegători.
[…] Cred că o problemă mult mai mare decît o Biserică care nu ascultă este cea cauzată de clerul și liderii bisericești laici care nu cred de fapt ceea ce afirmă Biserica.” (https://www.theamericanconservative.com/where-is-the-catholic-tom-wolfe/)
Rod Dreher are o serie de articole foarte bune pe acest subiect (https://www.theamericanconservative.com/the-suicide-by-synod-of-the-german-catholic-church/; https://www.theamericanconservative.com/adventures-in-heresy/) însă în articolul postat în urmă cu cîteva zile, în care încearcă să-i asigure pe catolicii dispuși să treacă la ortodoxie că nu-și vor pierde identitatea lor occidentală (https://www.theamericanconservative.com/what-does-it-mean-to-leave-rome-for-orthodoxy/), Dreher nu a luat în vedere posibilitatea ca ortodoxia să devină la fel de incluzivă. Cred că principala întrebare a celui care se gîndește la convertire nu este legată de ceea ce pierde, ci de ceea ce cîștigă. Or, pe măsură ce ortodoxia românească de pildă, devine tot mai umanistă, mai seculară și mai occidentală, ceea ce ar găsi aici un occidental dintr-o anumită tradiție creștină apuseană nu ar fi decît o variantă de creștinism apropiată în conservatorismul ei de formele occidentale din prima jumătate a secolului trecut. Însă avînd în vedere viteza de adaptare o ortodoxiei la provocările actuale, este de așteptat ca rezultatele Sinodului despre sinodalitate să fie adoptate în scurt timp și în BOR.
