Convingerea potrivit căreia grupurile determinate de consensul social reacționează la ordin este greșită. Această convingere este influențată probabil de modul în care tipurile de reacții, critica și autocritica, erau impuse în timpul comunismului. Însă dacă în totalitarismul hard o scenografie a consensului trebuie să fie gîndită, planificată în prealabil în cadrul unei ședințe de partid, eventual verificată în cadrul unor repetiții, în totalitarismul soft reacția este deja asigurată odată cu stabilirea consensului respectiv.
Spre deosebire de totalitarismul hard, care tinde să elimine cultura și religia, intenție care le făcea cu atît mai valoroase inclusiv pentru oamenii cu o educație modestă, care rezistau și în felul acesta proiectului comunist de realizare a omului nou, cred că una dintre trăsăturile caracteristice ale totalitarismului soft este camuflarea ideologicului în cultură și religie. Diferența ne ajută să înțelegem cîteva lucruri importante:
– consensul ideologic din totalitarismul soft pare autentic și este prin urmare capabil să genereze emoții sociale reale și mai ales puternice, care oferă legimitatea morală sistemului politic mai ales atunci cînd îi lipsește cea legală;
– acest tip de totalitarism generează atît consensul dominant, cît și cel subteran, total opus (vînat în totalitarismul hard, tolerat în schimb ori încurajat chiar în cel de tip soft);
– ne ajută să înțelegem și de ce totalitarismul soft a reușit să cucerească în special segmentul educat al societăților occidentale, reușind exact acolo unde comunismul a eșuat, discernămîntul individual fiind înlocuit cu succes de consensul social atît în cazul zonei educate, cît și în cel al segmentelor needucate.
Chiar dacă cele două tipuri de consens sunt opuse, ele servesc în egală măsură totalitarismului soft, lăsînd indivizilor capturați iluzia unei alegeri, și anume a alegerii bune între două seturi de valori apreciate de ambele tabere în funcție de amprenta lor ideologică: progresistă, liberală, pluralistă și relativistă pentru cei educați, tradiționalistă, iliberală, reacționară pentru cei cu o educație precară. Odată realizat consensul social de natură ideologică, este asigurată apariția celui opus, necesar întreținerii consensului social dominant în parametri normali și, la fel de important, este asigurat tipul de reacție manifestată de fiecare grup, în acord cu situația respectivă. Nu mai sunt necesare gîndirea mesajului, organizarea și sincronizarea grupului de atitudine ori momentul intervenției, așa cum se întîmpla în totalitarismul hard. Aceste lucruri sunt simțite, intuite și exprimate corespunzător de fiecare grup și de fiecare individ din cele două grupuri în mod independent de ceilalți și de fiecare dată identic.
Apariția consensului social în totalitarismul soft permite inițial și constrînge ulterior pe fiecare individ din societate să-și aleagă locul ideologic, fapt care consolidează iluzia generală a libertății și ascunde totodată operațiunea de dislocare profundă realizată de totalitarismul soft, astfel încît pînă și valorile lumii clasice (nu mai putem vorbi despre valori „tradiționale” în condițiile în care există deja o viguroasă tradiție woke, care a înlocuit-o pe cea anterioară) fie să apară ca non-sensuri prin consensul social al segmentului needucat (corupt sau defect din capul locului prin incapacitatea sa de a asculta de vocea intelectualului român) ori, și mai rău, să fie convertite în proiect ideologic așa cum se întîmplă în cadrul naționalismului mistic din Noua Biserică Ortodoxă Română.
