Cultura este albia vieții. Asta înseamnă că oricine sapă această albie (prin controlul asupra educației și vieții sociale și culturale) își poate permite să nu fie preocupat de originea vieții. Acest fapt se vede atît în ideologia dreptei, care folosește convingerile religioase creștine sau păgîne despre originea vieții pentru a le converti în valori și obiective politice, cît și în cea a stîngii, care folosește convingerile religioase materialiste în același mod.
Mesajul lui Charlie Kirk, menționat recent de Alexandru Racu („Get married. Have children. Build a legacy. Pass down your values. Pursue the eternal. Seek true joy. Eventually, we will replace the nihilists” https://alexandruracu.wordpress.com/2025/09/22/charles-darwin-si-charlie-kirk/), este macheta albiei culturale elaborată de naționalismul american actual. În același timp, este un strigăt de război. Dar victoria în război, atît în cel cultural, cît și în cel convențional, nu este determinată în mod obligatoriu de superioritatea numerică. Observația practică a lui Al. Racu, și anume că „tabăra care se reproduce mai greu și are tot mai puține argumente de natură practică pentru propriul ei stil de viață pierde teren, iar pe termen lung riscă să piardă bătălia” îi permite naționalismului religios din România un optimism prematur, care îl ajută să ignore că propriul lui stil de viață nu este chiar atît de fericit pe cît pretinde dacă ținem cont pe de o parte de ușurința cu care religia a fost transformată în ultimele două decenii într-o formă de terapie psiho-spirituală iar, pe de alta, de faptul că deși dogmele creștinismului rămîn aparent opuse dogmelor progresismului, ele au fost în realitate făcute să servească nu salvării credinciosului, ci confortului său spiritual, funcționînd astfel exact în felul în care dogmele DEI asigură mecanica religiei woke. În definitiv, prin sacralizarea societății civile, progresismul sacralizează politicul așa cum o face și naționalismul religios prin sacralizarea națiunii sau neamului, realizînd astfel formule alternative ale sacralizării politicului realizată în antichitatea romană sau în imperiile orientale pînă în perioada modernă prin sacralizarea împăratului.
De fapt, pînă în acest moment, în România tabăra progresistă este cea care s-a reprodus cu succes în ciuda faptului că biologic este sterilă: generația progresistă de astăzi este formată din copiii generației conservatoare de ieri, fertilitatea culturală a progresismului reușind să compenseze sterilitatea lui biologică, demonstrînd totodată sterilitatea spirituală a zonei tradiționaliste.
