„Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) atrage atenția, într-un comunicat de presă dat publicității joi, că inițiativa legislativă a doi deputați aleși pe listele POT privind avortul este inspirată din practici totalitare, amintește de perioada Decretului 770 din 1966 al dictatorului Nicolae Ceaușescu, în urma căruia peste 10.000 de femei și-au pierdut viața.” (https://www.g4media.ro/iiccmer-initiativa-legislativa-privind-avortul-este-inspirata-din-practici-totalitare-aminteste-de-decretul-770-din-1966-al-dictatorului-nicolae-ceausescu-in-urma-caruia-peste-10-000-de-femei-si-au.html)
Efortul activismului progresist s-a concentrat asupra dosarului celor doi deputați, subliniind originile lor nesănătoase („aleși pe listele POT”) și asupra asocierii interzicerii avortului cu practicile totalitare. Din comunicatul IICCMER înțeleg că avortul a fost una dintre crimele comunismului. Totuși, legalizarea avortului în România s-a realizat în 25 septembrie 1957 prin Decretul 463:
„În document se precizează că întreruperea sarcinii putea fi realizată la cererea femeii și că procedura «se efectuează în instituțiile medico-sanitare de stat», potrivit Ministerului Sănătății și Prevederilor Sociale.
Centrele de avort erau organizate în spitale mari și medii, iar unitățile de ambulatoriu erau deținute de fabricile industriale care aveau o forță de muncă preponderent feminină. Femeile puteau solicita întreruperea sarcinilor nedorite în primele trei luni, nefiind nevoie de aprobarea prealabilă a unei comisii de avort.” (https://ro.wikipedia.org/wiki/Avortul_%C3%AEn_Rom%C3%A2nia).
Aceasta înseamnă două lucruri: în primul rînd, că totalitarismul comunist este cel care a introdus avortul la cerere și, în al doilea rînd, că prin Decretul 770 din 1966, statul român revenea de fapt la reglementările prevăzute în Codul Penal din 1936, care penaliza avortul voluntar în timp ce îl admitea pe cel terapeutic. Dacă poziția față de avort adoptată în 1966 este una totalitară, atunci ea nu poate fi limitată la sistemul comunist, ci trebuie văzută ca atare ca o caracteristică a întregii perioade moderne a României pre-comuniste. Din perspectivă progresistă, în privința atitudinii față de avort, România monarhică și pro-occidentală era la fel de fundamentalistă și de totalitară precum România lui Ceaușescu, ceea ce demonstrează că mentalitatea românească este cancerul care produce tumori precum comunismul. Rezultă că decomunizarea presupune obligatoriu deromânizarea, premisă de lucru vizibilă în discursul elitei intelectuale de stînga și de dreapta încă din primii ani de după 1990.
Reacția progresistă față de inițiativa celor doi deputați cu origini nesănătoase demonstrează că asocierea cu zona suveranistă este suficientă pentru a compromite orice propunere care contrazice ori doar lipsește din inventarul progresist; în plus, ea confirmă faptul că totalitarul este cel dintîi care strigă „totalitarii!” atunci cînd își simte propriul lui totalitarism amenințat. POT-ul naționalist este denunțat astfel de POT-ul globalist.
Totuși, în ciuda aparențelor, nu este un război real între cei care POT, ci un efort comun de a împinge toată lumea în „dansul cosmic” care-i obligă pe toți oamenii să-și găsească locul în aceeași mașinărie, precum în cîntecul „Nice, nice, very nice” din romanul lui Vonnegut, Leagănul pisicii (https://catscradle.neocities.org/chapter-2).
