Rolul unui vaccin este de a împiedica infectarea, deci transmiterea virusului, un lucru pe care vaccinul anticovid nu l-a făcut. Pandemia de covid-19 s-a încheiat datorită izbucnirii războiului din Ucraina, nu datorită vaccinului. Cu toate acestea, poziția pro-vaccin a rămas cea respectabilă deoarece criticii ei și-au pierdut orice credibilitate odată ce și-au exprimat credința într-o eficiență spirituală malefică a vaccinului, ascunsă de ineficiența lui fizică. Adoptarea mitologiei antiștiințifice a legitimat astfel mitologia științifică. Eroarea relativă a segmentului educat a fost justificată, altfel spus, de eroarea absolută a mulțimii conspiraționiste, care a opus argumentelor bio-socio-politice argumente de natură conspiraționist-superstițioase. Este important de observat că acestea din urmă nu sunt nici măcar de natură teologică, ci reprezintă o teologie fantastică incapabilă să abordeze critic nu doar știința practică de ieri, ci chiar și știința tot mai fantastică de astăzi.
Inepțiile antivacciniștilor au fost atît de absurde încît au reușit să atenueze și chiar să valideze eroarea evidentă a susținătorilor vaccinului și totodată să compromită orice rezervă, oricît de bun-simț, față de vaccin. Agitația mintală a victimelor patologiei conspiraționiste a făcut din oricine se limita să observe ineficiența vaccinului anticovid un potențial conspiraționist, anulînd astfel pînă și eforturile de bun simț ale indivizilor care ar fi putut contribui la realizarea unui minim dialog între cele două tabere radicalizate. Nu doar că nici unul dintre intelectualii români care se bucură de respectul zonei conspiraționiste nu și-a riscat reputația și autoritatea în încercarea de a împrăștia falsele temeri, precizînd, de pildă, că vaccinul poate fi respins din motive obiective evidente legate de ineficiența lui și de efectele sale adverse grave și frecvente, dar au ignorat convingerile majorității antivacciniste legate de solzii, viermii digitali și numărul Fiarei aduse de vaccin, convingeri pe care probabil că le considerau utile în măsura în care permiteau unificarea poporului împotriva lui antihrist, a ocultei, secularizării, societății deschise sau cel puțin împotriva reformelor educației. Această atitudine a intelectualilor tradiționaliști sau cu simpatii conservatoare trădează nu doar un caracter moral deficitar, ci și o credință creștină defectuoasă, fapt confirmat și de raportarea lor la fenomenul Georgescu, demonstrată prin recunoașterea dreptului poporului de a alege prost cîtă vreme această alegere reprezintă o manifestare a libertății care, mai ales, amenință „sistemul”.
Mi se pare important de observat că liderul suveraniștilor, Călin Georgescu, a satisfăcut nu atît o nostalgie pentru comunism, cum au vrut și au reușit să interpreteze pe cît de convenabil, pe atît de fals occidentaliștii, ci mai ales o asigurare că oamenii simpli nu vor mai fi ignorați, disprețuiți și mai ales vînați, așa cum s-a întîmplat în special în România din 27 decembrie 2020 (începutul vaccinării în UE) pînă în 24 februarie 2022 (începutul războiului din Ucraina), a continuat prin anularea abuzivă a alegerilor prezidențiale de anul trecut și se prelungește în prezent prim măsurile de austeritate. Dar această opțiune pentru Georgescu nu este corectă doar pentru că este perceput ca o amenințare de către sistem. În perioada apostolică, falșii profeți erau percepuți ca o amenințare nu doar de autoritățile romane civile și de cele religioase iudaice, ci și de Biserica timpurie. Refuzul sau incapacitatea intelectualilor ortodocși conservatori de a vedea impostura creștină a lui Georgescu și de a vorbi despre ea arată disponibilitatea lor de a susține o schimbare politică posibil pozitivă cu prețul unei schimbări religioase inevitabil vătămătoare. Chiar dacă nu susțin o astfel de schimbare politică în speranța unor beneficii personale, așa cum se întîmplă în schimb în modul cel mai nerușinat la majoritatea intelectualilor publici pro-occidentali, ușurința cu care intelectualii tradiționaliști cedează neo-păgînismului și naționalismului mistic demonstrează fragilitatea angajamentului creștin al taberei tradiționaliste.
Ignorați și înșelați de 35 de ani, românii săraci ori aflați la limita subzistenței au ajuns să fie amenințați în mod direct cu eliminarea fizică. Prin caracterul lui inuman, contextul internațional actual (violența împotriva ilegalilor din SUA, masacrarea palestinienilor, războiul din Ucraina) este favorabil unui astfel de program politic, care anunță eliminarea sărăciei și progresul social prin eliminarea săracilor și prin refuzarea accesului general la educație odată cu suprimarea învățămîntului public, redus la funcția de validare a elevilor ai căror părinți și-au permis să le ofere o educație reală, adică privată. Chiar și după epoca Băsescu-Iohannis, românii încă mai puteau spune „Doamne ferește de mai rău!” Astăzi o spunem privind deja „mai răul” spre care ne îndreptăm inevitabil. Mi se pare că ne aflăm într-un context în care răul nu pare că ar mai avea o limită, că orice rău este posibil și mai ales că oricînd se poate face mai mult rău, că este nevoie de mai mult rău. Din păcate, vorba „omul potrivit la locul potrivit” nu este valabilă doar în sens pozitiv: dacă se întîmplă adeseori ca în locurile bune să se afle oameni nepotriviți, în locurile cele mai rele apar întotdeauna oamenii cei mai potriviți. România a devenit în prezent un loc rău, care și-a găsit vremuri și oameni pe măsură, astfel încît pînă și lucrurile bune care mai sunt apărate ajuns să folosească răului.
