Vechiul Adam nu se poate preface în Noul Adam. Mintea omului căzut nu poate să se ridice nici dacă recunoaște adevărul așa cum omul care a ales și primit moartea nu o poate evita. Sufletul omenesc vine pe lume cu o minte căzută, cu o voință orientată spre rău și într-un trup muritor, dar poate dobîndi prin botez o minte nouă, o nouă orientare a voinței și noi simțuri, și anume simțurile duhovnicești ale viitorului trup hristofor care se formează deja tainic în credinciosul botezat.
Omul se poate
lepăda de omul vechi dîndu-l morții așa cum șarpele își leapădă vechea lui
piele moartă. Precum șarpele iese din pielea veche într-o piele nouă, tot
astfel omul se poate îmbrăca în Noul Adam, Care ne preface. Hristos este Prefăcătorul
iar noi suntem prefăcuții, adică cei făcuți din nou prin unirea cu El. În fiecare creștin se află doi oameni, unul osîndit și altul eliberat.
Fățarnicul, ipocritul este cel care păstrează vechea față a vechiului Adam pentru a o folosi în lumea veche, punîndu-și chipul Prefăcătorului doar atunci cînd are treabă în cetatea lui Dumnezeu. Pentru fățarnic, chipul, nou sau vechi, nu este decît o mască cu care își închipuie că poate fenta după nevoie cînd viața, cînd moartea. Aceasta este în-chipuirea fățarnică a omului care crede că poate pune vin nou în burduf vechi și vin vechi în burduf nou (Matei 9, 16-17), transformînd astfel prefacerea omului și a lumii într-o artă a prefăcătoriei.
