vineri, 21 iunie 2024

Paul Craig Roberts: Pentru guvernele occidentale, opinia publică este ceva de manipulat, nu ceva de ascultat

 

Mass-media occidentală este o mașină de răspîndit minciună. Guvernele occidentale trăiesc într-o lume simulată a propriei impunități. În consecință, popoarelor occidentale le lipsește conștientizarea situației periculoase pe care Washingtonul a creat-o în relația cu Rusia.

[…] Iată o descriere adevărată a situației. Occidentul acționează în numele războiului care continuă și se extinde. Mandatul marionetei a expirat și Zelensky continuă în funcție, deși nu a fost reales. Armata ucraineană antrenată și echipată de Occident a fost înfrîntă. În orice moment, Rusia poate intensifica ofensiva și să elimine forțele ucrainene din zonele populate rusești care au fost reîncorporate în Rusia. Răspunsul Occidentului la războiul său pierdut constă în două acțiuni nesăbuite și iresponsabile. Una este să trimită trupe NATO, francezii fiind folosiți pentru a produce o breșă și pentru a înlocui trupele ucrainene epuizate. Cealalaltă constă în a provoca și mai mult Kremlinul prin lansarea de rachete cu rază mai lungă de acțiune în Rusia.

[…] Nu este clar de ce Washingtonul a provocat conflictul dintre Ucraina și Rusia, deoarece era evident că 1.) Ucraina nu avea nici o șansă, 2.) războiul va uni poporul rus în spatele lui Putin și 3.) că va distruge orice încredere în Occident la Kremlin. Și cel mai important, 4.) Occidentul a ignorat că proiecta o amenințare existențială asupra Rusiei. În prezent, Kremlinul este convins că Occidentul intenționează distrugerea Rusiei.

[…] Întrucît lumii occidentale îi lipsește o mass-media onestă, oamenii ar putea fi îndoctrinați cu „amenințarea rusă”. Dar chiar dacă ar înțelege că amenințarea constă de fapt în presiunea Washingtonului asupra Rusiei, oamenii sunt incapabili să schimbe politica guvernamentală. Pentru guvernele occidentale, opinia publică este ceva de manipulat, nu ceva de ascultat.

[…] Cred că Occidentul l-a convins pe Putin că vrea război. Nici măcar Putin nu are o răbdare nesfîrșită. În loc să recunoască situația periculoasă și să discute cu Putin pentru a dezamorsa situația, Occidentul aprinde fitilul războiului.

 

(Paul Craig Roberts, „The West Is Lighting the Fuse of War”. Vezi textul integral la https://www.paulcraigroberts.org/2024/06/18/the-west-is-lighting-the-fuse-of-war/. Selecție și traducere de Gheorghe Fedorovici.)