Nazistul considera că toate rasele sunt impure cu excepția celei germane. Această perspectivă a purității rasiale o întîlnim de altfel în forme mai mult sau mai puțin explicite în orice valorificare politică absolută a ideii de „neam ales”, de la sionismul militant la excepționalismul american sau la neamul absolut al naționalismului mistic românesc în versiunile de dreapta și, la stînga, în privilegierea oprimaților, de la minoritățile sexuale la majoritățile precare social, economic și cultural compuse din imigranți, săraci și indivizi lipsiți de educație. Însă ideea de puritate rasială este străină de violență doar în înțelegerea creștină a ideii de popor al lui Dumnezeu (sau de nou Israel), tocmai pentru că doar în acest caz puritatea nu este proprie poporului, ci poporul se împărtășește de ea numai în măsura în care participă la sfințenia lui Dumnezeu.
Nazistul nu considera că non-germanii erau ființe non-umane, ci oameni: degenerați, defecți sau impuri, dar totuși oameni. Tocmai pentru că non-germanii și în special evreii, romii și slavii erau oameni, constituiau o amenințare pentru rasa pură; în schimb, în mod implicit în naționalismele mesianice de dreapta și în mod explicit în progresismul mesianic de stînga, amenințarea vine din partea cuiva a cărui umanitate este fie pierdut, precum în gîndirea de dreapta, fie încă neformată, precum în gîndirea de stînga. Spre deosebire de progresistul pro-avort de astăzi, care îi refuză bebelușului aflat în stadiul intrauterin statutul de ființă umană, nazistul știa că ucide oameni atunci cînd extermina indivizii pe care îi considera impuri în virtutea pretinsei lor alterări biologice. Pentru nazist, individul inferior era un om afectat iremediabil de un grav defect genetic, de o mutație genetică care genera și perpetua o dezordine genetică care amenința umanitatea reprezentată de rasa ariană. Întîlnim aceeași propagandă și același tip de pseudoștiință și în cazul susținătorilor avortului, doar că la un nivel încă și mai atroce decît cel atins de naziști, de vreme ce pro-aborționiștii îi acuză pe toți bebelușii aflați în stadiul intrauterin nu de deficiențe genetice, cum procedau naziștii cu non-germanii, ci de faptul că nu sunt oameni, fătul uman fiind pentru ei doar o masă de celule, fiind astfel mai neînsemnat chiar și decît cel mai rudimentar dintre animale. Pentru tabăra progresistă, pruncii nu trec testul de validitate din capul locului, indiferent de integritatea lor biologică, fapt pe care nici măcar naziștii nu-l puneau în discuție. Creștinul admite odată cu progresistul că adultul este o ființă umană deplină, chiar dacă s-a automutilat pentru a-și schimba sexul; spre deosebire de progresist, însă, creștinul ar preciza că și pruncul din pîntece este în egală măsură o ființă umană deplină, doar că este încă neîmplinită într-un mod diferit nu doar de persoanele transgender, ci în raport cu persoanele adulte în general.
Potrivit învățăturii ortodoxe, ceea ce face ca Judecata de Apoi să fie înfricoșătoare este caracterul ei final, imposibilitatea de a face apel la o instanță superioară și cîntărirea tuturor acțiunilor și non-acțiunilor, gîndurilor și cuvintelor, ezitărilor și tăcerilor noastre. Aș adăuga la aceste caracteristici și faptul că mulți dintre noi vom recunoaște de-abia atunci, în primul rînd la reproșurile propriei noastre conștiințe, pe care, din acel moment, nu o vom mai putea controla, că am știut. Am știut, dar am mers cu păcatul înainte în timp ce ne salutam cu „Doamne ajută!” sau cu „să ai o zi minunată!”, înăbușindu-ne ușor conștiința cu îndemînarea adusă de experiența practicării zilnice a stimei de sine.
Cel puțin naziștii știau înainte de Judecata de la Nürnberg că planul lor este inuman; populația germană din Germania și Austria a știut de ororile săvîrșite în numele ei și, în mare parte, le-a aprobat (chiar și la mulți ani după sfîrșitul războiului) așa cum, în România, violența legionară este justificată chiar și astăzi prin invocarea contextului istoric inclusiv în cadrul BOR (https://basilica.ro/preotii-ilarion-felea-ilie-lacatusu-si-dumitru-staniloae-marturisitori-ai-dragostei-crestine-intr-o-epoca-marcata-de-ura-si-dezbinare/), atitudine care, intenționat sau din neatenție nu face decît să relativizeze angajamentul legionar al unora dintre personajele canonizate în cadrul unei campanii care ar trebui numită „Sfințirea prin anticomunism”, unde anticomunismul este doar o umbrelă (permisă de rusofobia pro-occidentală care ignoră deliberat să recunoască faptul că segmentul intelectual și clasa de mijloc rusă sunt filo-occidentale de la Petru cel Mare încoace) pentru antisemitism și naționalism mistic. Cum ar putea o biserică care pretinde că este pro-viață să apere dreptul la viață al tuturor copiilor din pîntecele mamelor lor în condițiile în care face din identitatea etnică o condiție privilegiată a mîntuirii?
În sufletul nostru, știm întotdeauna ce facem. Creștinul ortodox, chiar și cel din noua ortodoxie, își amintește cu un fior neplăcut de acest lucru de fiecare dată cînd se pregătește pentru spovedanie, doar pentru a-l uita ușurat pînă la următoarea spovedanie. Cei care l-au judecat, condamnat, batjocorit și torturat pe Hristos știau ce fac așa cum știu și cei care susțin avortul la cerere ca un drept al omului, așa cum ortodocșii cu simpatii legionare știu ce fac atunci cînd se opun avortului în timp ce susțin puritatea biologică a neamului ca soluție la pericolul contaminărilor rasiale, ignorînd decăderea lui spirituală și sufletească exact cu aceeași lipsă de scrupule cu care activiștii LGBTQ ignoră problemele grave cu care se confruntă indivizii din aceste minorități.
Ce n-am știut și nu vrem să știm este că vom răspunde atît pentru fiecare lucru rău pe care l-am făcut, aprobat ori doar ignorat, cît și pentru fiecare lucru bun pe care l-am evitat – de fiecare dată, desigur, din cele mai întemeiate motive: pentru a salva Biserica, neamul și cultura națională sau, dimpotrivă, pentru a salva civilizația occidentală, pentru a salva valorile civice, pentru ne salva în general pe noi înșine. Potrivit învățăturii creștine, putem încerca să facem asta, dar vom eșua chiar dacă vom reuși. Vom eșua pentru că, pe de o parte, ceea ce merită salvat este mai prețios decît toate aceste lucruri; pe de alta, pentru că cea ce merită salvat a fost salvat deja. Restul, adică cerul și pămîntul, vor trece.
