Dimineața scoate din sine ziua așa cum pămîntul dă din sine verdeață și scoate ființe vii (Facerea 1, 12; 24). Dumnezeu nu face dimineața doar ca să ne vedem între noi și nici doar ca să-l vedem pe El, ci mai ales pentru ca noi să vedem că El vrea să ne vadă: „Ce este omul, ca să-ți bați capul cu el și ca să-i dai luarea Ta aminte? De ce îl cercetezi în fiecare dimineață și de ce îl urmărești în orice clipă?” (Iov 7, 17-18).
Fiecare dimineață este o revelație, o anticipare a Judecății de Apoi și a împărăției lui Dumnezeu. Duhul lui Dumnezeu se poartă pe deasupra dimineții pentru a zidi în noi inimă curată și pentru a ne înnoi cu duh drept întru cele dinlăuntru ale noastre (Psalm 50, 11).
Părticelele de lumină aduse între paginile manuscriselor prin anluminurile medievale anticipează ziua cea neînserată și ne amintesc de datoria luminării noastre. Începutul luminării se face însă în noaptea lumii. Cu mijloace diferite, „luminările” domnului Andrei Baciu ne amintesc aceleași lucruri: https://andreibaciu.blogspot.com/2024/02/luminari-1.html.
