Omul modern se laudă cu extinderea orizontului cunoașterii și cu o experiență de viață mai bogată decît cea a oamenilor din trecut și de aceea nu poate accepta o viață lipsită de darurile modernității. Pentru el, antimodernul este precum un pește care se zbate prostește pe uscat în loc să aprecieze noua perspectivă oferită de un mediu de viață diferit și mult mai bogat prin diversitate, fără să-i treacă o secundă prin minte că antimodernul respinge darurile modernității nu pentru că ar fi opus noutății din principiu, ci pentru că știa deja de ele din vechea poveste biblică a Căderii.
Teologic vorbind, primul contact al omului cu modernitatea este consemnat în episodul biblic al dialogului dintre Eva și șarpe. Acceptînd darul șarpelui, Adam și Eva au devenit moderni, pierzînd astfel mediul lor natural de viață, locul lor propriu, în schimbul unui orizont lărgit al cunoașterii: ieșind din ascultarea de Cuvîntul lui Dumnezeu, au expus universul unei descompuneri împiedicată doar de o serie de legi materiale care ordonează și organizează raporturile dintre moarte și viață.
Dar chiar dacă antimodernul nu se simte în apele lui în lumea modernă, asta nu este suficient pentru a-l salva și de aceea zbaterea lui este pe cît de onorabilă, pe atît de falimentară: în lumea căzută, apele sunt la fel de moarte ca cerul și pămîntul. Pe uscat, în aer sau în apă, nu ne poate salva decît peștele IHTIS, Care înnoiește creația Sa dăruindu-i propria Lui viață. Adevărata dezlegare la pește nu se face în zilele de post, ci în zilele de sărbătoare, la fiecare sfîntă liturghie.
