În cursul regimului Băsescu, ideea națională și cea suveranistă au fost înăbușite pentru că amenințau singurul proiect real de țară de după 1990, și anume renunțarea la suveranitate și la conștiința națională. Proiectul „nostru” de țară a fost de la bun început proiectul „lor” pentru noi și nu a fost niciodată unul „de țară” decît în măsura în care a urmărit transformarea țării într-o regiune administrată inițial de un stat clientelar, iar după 1 ianuarie 2007 de funcționari UE autohtoni. Încurajarea oficială din ultimii doi ani a naționalismului și suveranismului demonstrează reușita proiectului, confirmînd pierderea conștiinței naționale, care poate fi acum invocată fără nici un risc. De fapt, cu cît această pierdere este mai evidentă, cu atît apelul la suveranism/naționalism este preluat și amplificat inclusiv în BOR în virtutea solidarității dintre o biserică națională și națiunea respectivă, dislocarea și desfigurarea socială și individuală regăsindu-se în plan moral și teologic.
Astăzi, părinții duhovnicești care în trecut reflectau fața lui Hristos nu doar că nu mai sunt lăsați să vorbească, așa cum li se permitea în celălalt totalitarism, de dinainte de 1990, dar nici măcar nu mai sunt lăsați să tacă. Locul lor a fost luat de purtătorii de măști ortodoxe, necesare interpretării actualizate a mesajului creștin. Știind că poporul a devenit incapabil să distingă între reprezentarea dramatică a lui Hristos și întruchiparea Lui duhovnicească prin participarea la taina prezenței lui Hristos în lume și în istorie, interpreții lui Hristos ajung să le atribuie slujitorilor lui Hristos din trecut sau de astăzi o atitudine de încuviințare a nelegiuirii, îndrăznind chiar să pretindă că au fost formați direct sau indirect de marii părinți duhovnicești.
Principala misiune a interpreților lui Hristos și a slugilor lor este să împiedice apariția și să înăbușe prezența slujitorilor lui Hristos, un lucru pe care-l reușesc tocmai invocîndu-l pe Hristos, așa cum interpreții Cezarului și slugile lor reușesc să împiedice apariția și lucrarea slujitorilor poporului invocînd neamul, tradiția și identitatea națională. Într-o lume condusă de interpreți, locul lăsat liber prin retragerea sau înlocuirea unuia dintre ei nu este niciodată ocupat de un slujitor, ci este întotdeauna ocupat de un alt interpret mai bun, adică de un mai abil purtător de mască.
