Apostolul rînduit pentru citirea liturgică de astăzi (Romani 7, 14-25; 8, 1-2) ne spune că legea nu limitează libertatea omului, ci păstrează ordinea în haosul mortal cauzat de pierderea libertății. Individul care își imaginează că își manifestă libertatea prin încălcarea legii sau prin refuzul ei, de pildă prin retragerea în natură, își ratează și mai mult natura umană. Omul nu poate fi niciodată „liber ca pasărea cerului”. Dincolo de faptul că pasărea din natură este liberă doar în raport cu cea din captivitate, libertatea omului este mai presus de ceruri și, de aceea, mai presus de capacitatea omului de a o dobîndi. Libertatea nu poate fi dobîndită de om, ci doar primită de la Cel care a făcut cerurile în mod liber.
Apelul „vom muri și vom fi liberi!” are sens doar în măsura în care afirmă credința în moartea eliberatoare a lui Hristos, moarte la care participăm doar prin Taina Botezului. Altfel, moartea pentru orice cauză, oricît de nobilă, nu face decît să-i atribuie morții o falsă putere eliberatoare și un prestigiu înșelător. Cîtă vreme lepădarea noastră nu este de lume, ci de comunism sau capitalism, de tradiționalism sau de progresism, rămînem uniți cu stăpînitorul nelegitim al acestei lumi.
