„Va creşte o ţară de hoţi şi mincinoşi, care nu mai au nici o frică de
nimeni. Vor ajunge să-şi omoare şi proprii părinţi. Doar numai Bunul Dumnezeu
să-şi întoarcă mila, sper eu, şi rugăciunile părinţilor. Eu am mers la şcoală
pe timpul regelui Mihai, fie iertat. La toate sărbătorile mari, ne încolona
frumos şi ne ducea la Sfânta Biserică, ne împărtăşea. La cei săraci, de Paşte
şi de Crăciun le dădea hăinuţe şi încălţăminte. Nu era haosul de acum, cei de
la putere să-şi facă vile şi terenuri, iar de ţară nici nu le mai pasă. Era
credinţă, omenie şi respect. Părinţii şi moşii noştri s-au luptat pentru ţară,
mulţi şi-au vărsat sângele. Ei au făcut România Mare, iar alţii o dărâmă. Tatăl
meu ne spunea cum a fost luat de unguri pe front şi cum a fost dus în Galiţia,
unde a fost rănit. Aşa ne povestea nouă, la copiii lui şi plângea. Soţul meu a
luptat în războiul al doilea. Acum luptă mulţi pentru ciolan, nu pentru ţară.
Acum nu mai este nimic din ce a fost. S-au îngropat toate.”
