Știu că este greu de înțeles, dar aceasta este
realitatea: în România încă mai există medici care apar în mod cu totul neașteptat la cabinet și acordă consultații. Este de-a dreptul scandalos și intolerabil că într-un
stat din U.E. încă mai există medici care continuă să consulte pacienți nu așa, ca un
hobby sau din curiozitate, ci în timpul programului stabilit în cadrul unității medicale de stat. Adică în timp ce, în mod normal, ar trebui să se afle la
cabinetul particular sau la clinica privată. Sau la munte.
Comportamentul acestor medici este inadmisibil: pe
lîngă faptul că produce un șoc emoțional pacienților, creează un precedent
periculos. Pacienții ar putea începe să aibă așteptări fanteziste. De pildă,
s-ar putea aștepta ca medicii nu doar să treacă pe la cabinete cel puțin o dată
pe săptămînă, ci chiar să ofere consultații fraierilor de la ușă.
Pentru ca starea de sănătate a pacienților să nu se agraveze
prin astfel de emoții bruște și dureroase, propun o petiție prin care cer ca
toți medicii care au contract cu statul prin CNAS să fie opriți, chiar
și prin forță, de fiecare dată cînd încearcă să intre în instituțiile medicale de stat.