joi, 17 mai 2018

Ura înălțătoare


Mi s-a părut nimerit să scriu ceva despre înălțarea elitei chiar la sărbătoarea Înălțării Domnului, pentru că este vorba despre o înălțare făcută în numele Domnului, dar împotriva Lui. Înălțarea elitei ne oferă modelul unei false înălțări, care rămîne falsă chiar dacă este realizată cu sprijinul direct al ierarhiei BOR.
BOR a lăsat elita să gîndească în locul ei, ortodoxia românească asumîndu-și dificila sarcină a contemplației. La drept vorbind, dacă avem în vedere eforturile de gîndire ale teologilor ortodocși români (expresia „teolog ortodox român” trebuie folosită totuși cu prudență, căci în majoritatea cazurilor reprezintă o contradicție în termeni, după cum se poate vedea în acest caz dramatic în care un ierarh ortodox teolog se avîntă curajos, cu ochii minții bine închiși, pe terenul atît de riscant al gîndirii conceptuale: http://ziarullumina.ro/lumina-taborica-si-lumina-neoliberala-progresista-131139.html), poate că nu e rău că teologia românească contemporană și-a rezervat practica mistică, completată, în scurtele pauze dintre exercițiile de meditație, prin achiziționarea mașinilor de lux.
Am aflat despre o nouă carte a domnului Patapievici din textul lucid și cumva dezamăgit al dlui Alexandru Racu (https://alexandruracu.wordpress.com/2018/05/14/patapievici-revine-cu-o-carte-despre-ura/). Și nu ai cum să nu fii dezamăgit cînd descoperi că autorul Politicelor continuă să lucreze la o țesătură a urii suficient de cuprinzătoare pentru ca nici un omuleț patibular să nu rămînă pe dinafară.
Judecînd după interviul din Newsweek (https://newsweek.ro/interviuri/horia-roman-patapievici-si-anii-urii-le-clocotea-in-priviri-furia-ca-exist-ca-respir), dar și după salutarele observații ale domnului Alexandru Racu, se pare că prin ultima sa carte domnul Patapievici își confirmă și ne demonstrează totodată existența milioanelor de omuleți patibulari, imuni la adevăr, la argumente, solidari în ura lor împotriva elitei în genere și împotriva lui în mod special. Nu știu cît de mult dorește mulțimea să-i verse sîngele (și să i-l bea, imagini simbolice ale antisemitismului medieval proiectate răsturnat asupra imaginarului colectiv actual), dar mi se pare că HRP dorește cu intensitate să se scalde în propriul sînge, asumînd metodic și compunînd conștient rolul țapului ispășitor.
Nu cred că există oameni care se simt mai buni doar pentru că-l urăsc pe HRP. Violența verbală a angajaților Antenelor nu este propriu-zis ură: este bălăcăreală, caterincă, vrăjeală. Este o ură de sanchi. Există, e drept, o ostilitate publică mai largă față de elită. Dar aceasta ar putea fi explicată la fel de bine ca o reacție de apărare față de un grup a cărui identitate este definită nu doar prin cultul valorilor, ci și prin aversiunea, dezgustul și disprețul față de „gloata ineptă”.
Dar HRP nu permite o astfel de posibilitate de interpretare a urii care-l vizează. După cum nu vorbește nici despre ura bună. Într-adevăr, există, din păcate, o ură care „face bine”, o ură care poate fi întrebuințată nu doar pentru a-i face pe cei care urăsc să se simtă mai buni, așa cum consideră dl Patapievici, ci care îi face și pe cei urîți să se simtă mai buni, mai speciali. O ură care le confirmă superioritatea, sentimentul unei alegeri, al unui destin aparte. Mă tem că ura „bună” este cea mai mare și mai gravă dintre toate tipurile de ură. Este ura de care ai nevoie. Este ura care înlocuiește binecuvîntarea pe care nu ai primit-o niciodată.
Instrumentalizînd ura mai bine decît adversarii ei, elita a devenit singurul beneficiar efectiv al mineriadelor: sloganul „moarte intelectualilor!” a fost păstrat și pus într-o circulație permanentă în scopul legitimizării-prin-victimizare a unui grup de oameni care, dacă nu s-ar fi considerat vînat, fie ar fi dispărut, fie ar fi fost nevoit să evolueze spre un gen de organism etic despre care îi place să vorbească tot atît de mult pe cît urăște să îl întrupeze.
Ar fi o eroare totuși să ne închipuim că elita îi urăște pe inferiori. Elita nu-și permite să urască. Pe de o parte, pentru că ura îți împiedică gîndirea, situație care poate întîrzia sau chiar împiedica efortul de elaborare a unei arhitecturi a urii, edificiul propriei înălțări. Pe de altă parte, pentru că este nedemn să urăști un inferior.
Dar cine sînt inferiorii? Toți cei care nu iubesc elita. Nici măcar nu este nevoie s-o urăști: este suficient dacă nu ai citit-o, dacă nu o frecventezi. Sau, dacă i-ai citit pe oamenii elitei, ești inferior pentru că nu i-ai admirat. Înseamnă că ai citit prost. Și ai citit prost pentru că ești inferior.
De ce ești inferior? Pentru că ai posibilitatea înălțării, dar o refuzi. O refuzi, pentru că ești păcătos. Păcătuiești împotriva spiritului.
Dar pînă cînd PF Daniel va proclama solemn că refuzul înălțării odată cu elita este un păcat împotriva Spiritului Sfînt (care este aproape același lucru cu Duhul Sfînt, doar că mult mai sfînt), eu zic să ne bucurăm și să îndrăznim a spune: Hristos S-a Înălțat!