Dacă doriți să înțelegeți de ce peisajul românesc de după
plecarea Doinei Cornea arată mai dezolant decît în timpul vieții ei, ba chiar
mai dezolant decît era în vremea comunismului, citiți textul dlui Alexandru
Racu „Lumânarea și girofarul” (https://alexandruracu.wordpress.com/2018/05/09/lumanarea-si-girofarul/)
Lumea românească arată jalnic pentru că, de fapt, nu-i
lipsește Doina Cornea. Nu-i lipsesc, adică, bunul simț, simțul dreptății,
credința. La drept vorbind, valorile pentru care a luptat Doina Cornea ne
incomodează. Odată cu plecarea ei, am început să ne simțim mai bine.
Vorba unui clasic în viață: Să trăiți bine!
În 1983, Doina Cornea era dată afară din Universitatea
Babeș-Bolyai. Într-un interviu, Doina Cornea prefera să nu-și amintească de
mizeriile pe care i le făcuseră colegii ei universitari pînă în momentul
demiterii. Despre Cluj, în general (polul civilității pentru mulți dintre românii de
astăzi), avea amintiri mai degrabă nefericite.
În 1983, actualul patriarh Daniel era lector la Institul Ecumenic de la Bossey – Elveția și
și profesor asociat la Geneva și Fribourg (https://ro.wikipedia.org/wiki/Patriarhul_Daniel).
În
1983, domnul Gabriel Liiceanu era bursier al Fundației Alexander von Humboldt (https://ro.wikipedia.org/wiki/Gabriel_Liiceanu).
Biserica trebuia salvată.
Limba curată trebuia salvată.
Astăzi, limba continuă să fie salvată: dacă n-ai decît un
procent de 5% de minciună în teza ta de doctorat, ești
curat.
Astăzi, Biserica continuă să fie salvată. Chiar și
cu mai puțin de 5%: este suficient să donezi 2% din impozitul pe venit pentru a fi
mîntuit.
