marți, 1 mai 2018

Pentru cei Vii și pentru cei Adormiți


De treizeci de ani ni se tot cîntă același cîntec de leagăn: sîntem români în măsura în care sîntem europeni.
Nu-i de mirare că am ajuns să nu fim nici una, nici alta. Nici nu ne deșteptăm din „somnul cel de moarte”, nici nu dormim ca lumea. Sîntem somnambulici.
Dacă e să fim europeni, este doar în măsura în care sîntem români. Dar am fost vreodată lăsați să spunem și să arătăm ce înseamnă a fi român în acești treizeci de ani? În rarele momente în care am încercat, emisiunea a fost întreruptă de difuzarea unui calup publicitar. Oricum, noi am așteptat de fiecare dată, cuviincioși, ca interlocutorii noștri să termine de vorbit.
Bineînțeles, nu au terminat niciodată de vorbit. Nu a fost decît un penibil talk show, un spectacol unde nu contează decît un singur lucru: cine vorbește mai mult. A fost o emisiune neîntreruptă decît de reclame, de-a lungul a treizeci de ani, în cursul căreia au vorbit doar ei, repetînd același lucru: ce înseamnă să fii european.
Dar ce înseamnă să fii european? Ne-au trebuit treizeci de ani, dar pînă la urmă am priceput: în primul rînd, înseamnă să fii UEuropean. Adică nici român, nici european.
Acum, că am aflat, putem în sfîrșit adormi ca lumea, așa cum se cuvine: pentru totdeauna.
Din păcate, odată cu adormirea noastră, nimeni nu va mai putea da acatiste și pentru cei vii, adică pentru cei care și-au asumat identitatea ueuropeană eliberîndu-se deopotrivă de cea românească și de cea europeană, precum se eliberează capsula spațială de vehiculul ei de lansare.
Dar dacă conștiința românească a fost înăbușită de cîntecele de leagăn ale UE, cum am putea să o trezim? Prin cîntecele de leagăn românești.