Votul pentru Călin Georgescu a fost în zona rurală unul pentru „pace, pămînt și pîine”, sloganul care le-a adus bolșevicilor victoria în Revoluția din 1917. La oraș, votul pentru Georgescu a venit din nevoia de recuperare a comunității naturale, care deși a supraviețuit miraculos colectivismului comunist, a fost pulverizată de neoliberalismul psihopat de după 1990. Problema este că prin atașamentul lui Georgescu de colectivismul legionar și prin viziunea sa panteistă asupra lumii, tipul de comunitate naturală pe care-l pot proiecta Georgescu și camarazii din AUR nu doar că este corupt prin idealul neamului absolut și al României sfinte, dar este și o imposibilitate, întrucît realizarea lui presupune deja existența unei comunități reale, naturale, organice. Însă aceasta a dispărut demult, fapt care ne este cu atît mai greu să-l acceptăm cu cît existența ei continuă să fie demonstrată de oameni care au impresia că mai dau din cînd în cînd peste resturi din ea, pe care le bagă încîntați în buzunar pentru a le expune la următoarea conferință dedicată lucrurilor care-au mai rămas de apărat. Din păcate, din nevoia de credibilitate, ei preferă totuși ca în cadrul conferinței să etaleze resturile autentice pe care le păstrează cu venerație acasă pe birou și în vitrina din sufragerie.
Libertatea și comunitatea modelului Georgescu sunt la fel de mitologice, de colectiviste și de artificiale precum libertatea și comunitatea urmărite de segmentul progresist. În mod normal, dacă poporul român nu ar fi fost scos din firea lui prin experimentele totalitare din ultima sută de ani (fascism, legionarism, comunism, sorosism), nu ar fi ajuns să aibă încredere nici în soluția suveranistă de tip Georgescu-AUR, nici în soluția globalistă. Dar oare cei aproximativ 50% dintre alegători care refuză sistematic în ultimii douăzeci de ani să se prezinte la vot au găsit ceva mai bun și mai adevărat? Ținînd cont de nivelul cumplit de dislocare existențială la care a fost adus poporul român de polinomul (elita intelectuală de dreapta)+(ierarhia ortodoxă)+(clasa politică)+(servicii de informații), mi se pare puțin probabil ca refuzul de a vota al celor aproximativ zece milioane să reprezinte semnul unei recuperări de sine autentice, chiar dacă el constituie evident un refuz al acestor false soluții de salvare oferite prin supremația naționalismului, respectiv prin cea a euro-atlantismului.
Aceste zece milioane au lipsit și la referendumul pentru familie din 2018, ceea ce mă face să cred că este vorba despre români la fel de înstrăinați de sine și de România cum sunt și susținătorii celor două forme alienante de salvare. Cred că sunt trei categorii de oameni care formează aceste zece milioane. Fiecare dintre aceste trei categorii este independentă de ordinea socială, economică și politică din România, deși din motive diferite. Categoria cea mai numeroasă presupun că o reprezintă cei pentru care pacea, pămîntul, pîinea, libertatea și comunitatea sunt realizate deja într-o formulă strict individuală de echilibru profesional-social-personal. Apoi, ar veni cei care își pot asigura condiții satisfăcătoare de viață, dar fie au renunțat să mai creadă că politicul poate îmbunătăți starea României ori cel puțin poate fi împiedicat să o distrugă mai rău decît a făcut-o deja, fie nu au crezut niciodată în vreuna dintre cele două posibilități. În sfîrșit, printre cele zece milioane de absenți se numără cei aflați dincolo de orice posibilitate de a-și realiza condiții demne de viață și care știu că pentru ei nu vor exista niciodată astfel de condiții. Sunt cei care nu se mai așază la coadă pentru că știu dinainte că libertatea și comunitatea, pacea, pămîntul și pîinea se vor termina exact înaintea lor. Sunt cei care au ajuns să creadă că nu le vor primi niciodată pentru că nu le merită și că mai degrabă ar trebui aruncate cîinilor decît să le fie dăruite lor.
Nu știu cît de mulți sunt cei din ultima categorie, dar este evident că discursul lui Georgescu îi include, chiar dacă doar pentru a le oferi o asigurare în plus celor care își doresc unul sau mai multe din cele cinci. Ceea ce uită sau nu înțeleg alegătorii lui Georgescu, este că misiunea unui conducător nu este aceea de a-i oferi poporului libertate și comunitate, pace, pămînt și pîine. Poporul le dobîndește pe măsura hărniciei, cinstei și omeniei sale. Libertatea trebuie să fie respectată de liderii politici iar comunitatea trebuie să fie slujită de aceștia.
Revoluțiile au fost făcute de lideri lipsiți de orice respect pentru comunitatea umană împotriva altora care și-au bătut joc de ea, iar „părinții revoluțiilor” au știut să speculeze acest lucru în favoarea lor. Dintotdeauna, răscoalele și revoluțiile au început pe TikTok, iar elitele desprinse de pămînt și de pîine și care-și asigurau pacea citindu-i pe marii autori ai culturii universale în original, n-au avut niciodată nicio șansă în fața mulțimilor ale căror nevoi erau firești pentru că erau atît de elementare.
