marți, 17 decembrie 2024

Certificatul de înviere

 

Autoritățile globaliste se încăpățînează să refuze să recunoască învierea neamului și transformarea României prin trezirea în conștiință a poporului român. Din păcate, chiar dacă poporul român și-a votat învierea în primul tur al alegerilor prezidențiale, Soros i-a anulat-o. Ceea ce este greșit și ilegal. Pentru că dacă Curtea Divină de Justiție a validat alegerile, nicio altă curte de justiție nu mai are competența de a decide asupra destinului neamului românesc care și-a ales singur soarta care i-a fost predestinată. Pînă cînd este anulată învierea neamului?

Răuvoitorii ar putea întreba: dacă România lui Călin Georgescu nu este din lumea aceasta, de ce mai solicită atît de vehement anularea anulării (este relevant să ne amintim aici, că tot le place camarazilor – pardon, „mărturisitorilor creștini” – să forțeze identificarea cu Hristos prin invocarea jertfei și suferinței, că Hristos nu a contestat nici decizia, nici autoritatea, nici competența celor două instanțe care l-au judecat și condamnat, cea iudaică și cea romană)? De ce ar mai fi nevoie de validarea trezirii în conștiință a poporului român și a învierii lui prin votul acordat lui Georgescu de fiii aleși ai neamului românesc? Răspunsul e simplu: așa cum în lumea aceasta este necesar un certificat de naștere, tot astfel în lumea de apoi este necesar un certificat de înviere. Iar Soros nu vrea să ni-l elibereze, ceea ce este cu adevărat strigător la cer!