joi, 5 decembrie 2024

Coco și cucu

 

Sunt doi termeni argotici: „coco” înseamnă euro, dolari sau bani în general, „cucu” înseamnă ceva rar, extravagant, chiar nebunie în echivalentul englezesc.

După ce s-a aflat cum a fost posibilă „minunea” fenomenului Georgescu, mă întreb dacă victimele vor recunoaște că s-au lăsat înșelate și dacă cei care au făcut posibilă nebunia că s-au lăsat cumpărați. Inclusiv călugării români athoniți și restul clerului ortodox care l-au susținut pe Georgescu ar trebui să răspundă la întrebarea: ați fost nebuni sau v-ați vîndut?

Dar este important de observat că ierarhia ortodoxă nu a oferit în timpul acestei agresiuni spirituale, de o violență comparabilă doar cu misticismul legionar interbelic, niciun fel de susținere ori de îndrumare spirituală pentru credincioșii ortodocși români, lăsîndu-l pe dl Alexandru Racu să se lupte de unul singur (https://alexandruracu.wordpress.com/2024/12/05/pentru-neolegionari/) cu toată această armată a întunericului.