Reeducarea urmărește transformarea omului prin transformarea minții sale. Este o formă de schimbare a minții în scopul deformării ei nu pentru că este realizată cu forța, ci pentru că urmărește desființarea omului prin îmbolnăvirea minții lui. Forța este indispensabilă tocmai pentru că reeducarea este o acțiune invazivă realizată în vederea mutilării omului.
Reeducarea nu este niciodată „soft”. Forma de reeducare la care suntem supuși de la căderea comunismului încoace pare mai blîndă în comparație cu brutalitatea totalitarismului comunist, dar și pentru că oamenii și-au pierdut capacitatea de recunoaștere a răului. În realitate, prin nivelul de supraveghere a societății, prin autonomia totală a serviciilor de informații (care în perioada comunistă erau cel puțin subordonate PCR), prin participarea directă a corpului profesoral și a ierarhiei ortodoxe la noua etapă a procesului de reeducare de după 1990, misiunea convertirii populației la idealul omului nou a ajuns la un nivel de presiune neatins vreodată în întreaga fază totalitară precedentă din etapa comunistă.
Reeducarea este un instrument al convertirii. Metoda reeducării constă în redefinirea realității. După cum s-a putut vedea limpede cel puțin în ultimii zece ani, liderii ortodocși au susținut acest proiect, oferind echivalări mortale într-un tabel de false concordanțe în care îi atribuie ethosului ortodox etica corporatistă, creșterii în Hristos dezvoltarea personală iar înnoirii minții în Hristos mentalitatea deschisă.
