miercuri, 17 mai 2023

Analogia anti-ființei

 

Elon Musk se înșală crezînd că Soroș urăște omenirea, deși compararea lui Soroș cu Magneto, superticălosul care și-a propus să înlocuiască oamenii cu mutanți, poate fi corectă (vezi la https://www.washingtonpost.com/arts-entertainment/2023/05/16/george-soros-elon-musk-adl/ contextul mai larg al discuției). De fapt, ca orice idealist, Soroș iubește omenirea, dar urăște omul. Tocmai pentru a salva omenirea de oameni, Soroș a produs intelectualii mutanți prin intermediul mentalității deschise a societății deschise, mentalitate susținută inclusiv în BOR după cum toată ortodoxia mărturisitoare s-a grăbit și a reușit deja să uite.

Așa că domnul Andrei Pleșu are desigur dreptate cînd ne asigură că este absurd să crezi că Soroș ar conduce lumea (https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/plesu-despre-soros-ideea-ca-un-batran-de-90-de-ani-manevreaza-planeta-e-comica-672698). Într-adevăr, Soros nu conduce lumea ci, ca un adevărat filantrop, nu face decît să o iubească, mulțumindu-se să contemple lucrarea convertiților la noua mentalitate deschisă, analogic modului în care Dumnezeu urmărește lucrarea îngerilor Săi slujitori în creație. Și a făcut Soroș lumina societății deschise și a văzut că era mai bună decît luminile de dinainte.

Însă dacă Soroș atît de mult iubește omenirea încît îi dă pe oameni … să zicem, deoparte, astfel încît omenirea să nu moară, ci să aibă viață veșnică prin noua conștiință transumanistă, atunci Soroș urmează un model ontologic care nu-i aparține lui Dumnezeu. Mai precis, urmărește un model opus lui Dumnezeu, de vreme ce Dumnezeu vrea „ca toți oamenii să se mîntuiască şi la cunoștința adevărului să vină” (1 Tim. 2, 4). Să vină, adică, la cunoașterea Tatălui prin Hristos în Duhul Sfînt.