Pentru Laura Stifter, profesoară de Religie-cultul ortodox, dar și de filozofie, logică și educație civică, Paștele înseamnă o „punte de dialog între culturi și religii” (https://convergente.ro/sarbatoarea-pascala-punte-de-dialog-intre-culturi-si-religii/). În mediul ortodox educat, sărbătorirea Învierii este un mod de a participa la dialogul permanent din jurul valorile universale, fiind celebrată în mod special în cadrul manifestărilor civice precum protestele anticorupție din 2017-2019 sau prin protestele față de sincronizarea umilitoare a Paștelui nostru, al celor puri și incoruptibili, cu Paștele lor, respectiv al Bisericii Ruse, coruptă prin spiritul ei antioccidental, deci opus dialogului.
Iubită de părinți și elevi, Stifter este prețuită și în mediul profesorilor de religie precum și în cel universitar ortodox, fiind descrisă ca un model de profesor de religie, o eroină veritabilă care și-a asumat misiunea dificilă de a-i elibera pe creștinii ortodocși de „capcana adevărului absolut” (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2019/04/dumnezeu-si-omul-in-facultatile-bor.html). Din fericire pentru îndrăgita profesoară, ortodocșii s-au mai luminat în ultimii ani, astfel că nu ar trebui să ne surprindă dacă în viitorul apropiat Hypatia din Alexandria ar fi introdusă în calendarul ortodox spre bucuria ortodocșilor educați care au evlavie la această mare sfîntă și martiră a dialogului dintre culturi și religii.
A existat însă o vreme în ortodoxie cînd Paștele însemna mai puțin decît o punte între culturi și religii: nu era decît o punte între om și Dumnezeu. Mărturiile din trecut susțin că era destul de îngustă, riscantă și mai ales unică din mai multe puncte de vedere, în general inacceptabile pentru cultura actuală a dialogului de vreme ce făceau din această punte, Puntea, dintr-o cale, Calea, dintr-un adevăr, Adevărul. De fapt, Învierea era un obstacol exact în măsura în care reprezenta o soluție. Învierea este rezolvarea dumnezeiască a eșecului omenesc de comunicare cu Dumnezeu, transformarea comunicării în cuminecare, asigurînd astfel posibilitatea accesului nostru la o viață care nu mai poate fi pierdută din simplul motiv că nu ne mai aparține. Puntea era Viața oamenilor. Asta înseamnă că nu omul traversează această punte, ci Viața ne traversează de la moarte, ne scoate din moartea noastră prin moartea lui Hristos la viața Lui prin Învierea Lui.
Deși pot constitui și o temă de dezbatere instructivă, în esență Paștile Domnului sunt o poveste sîngeroasă și rămîn o poveste sîngeroasă pînă la sfîrșitul veacurilor. Sîngele animalelor jertfite în Vechiul Testament era un simbol al jertfei Fiului întrupat, iar semnificația Paștilor din iudaism și întregul Vechi Testament au sens doar în lumina Întrupării, Jertfei și Învierii Domnului. Vedem însă că în noua ortodoxie realitatea Revelației este redusă la un simbol. Într-adevăr, este esențial ca întregul conținut al Revelației să fie redus la un simbol, pentru că doar în felul acesta putem evita „capcana adevărului absolut” în timp ce ne afirmăm credința în el. Ar trebui să acordăm atenție insistenței cu care ortodocșii educați vorbesc despre simbolurile religioase și, în contextul îndreptării calendarului, despre Înviere ca simbol: în definitiv, de ce nu am îndrepta calendarul, dacă nu este vorba decît despre un simbol?
După cum observa Flannery O’Connor, „dacă Euharistia nu este decît un simbol, atunci la naiba cu ea!” Cînd ne împărtășim, ne împărtășim cu trupul și sîngele Hristosului înviat. Din acest motiv, catolicii nu se împărtășesc la ortodocși și ortodocșii nu se împărtășesc la catolici: pentru că și unii, și alții știu că sîngele și trupul lui Hristos nu pot fi decît în Biserică. Ortodoxul nu se împărtășește la o liturghie catolică pentru că acolo nu este sîngele lui Hristos, deși lumina lui Hristos ar putea fi prezentă, orice ar spune ortodocșii fundamentaliști (fundamentaliști în sensul că sunt afectați de o orbire fundamentală). Pentru că nu avem același sînge, nu ne putem numi frați și surori. Iar sîngele lui Hristos ne face frați și surori cu El și între noi în aceeași măsură în care ne separă de toți ceilalți oameni prin venele cărora nu curge decît sîngele Vechiului Adam. Învierea este o soluție exact în măsura în care reprezintă un obstacol.
