Să fii redefinit este mai grav decît să fii colonizat cultural. În cursul colonizării este posibil să protejezi sursele identității tale, chiar dacă prețul este izolarea. Cultura irlandeză, scoțiană, velșă au supraviețuit la limită culturii engleze, chiar dacă au știut că prețul supraviețuirii este excluderea. Dar alternativa era moartea, dispariția prin asimilare.
În cultura română nu ne confruntăm însă cu o operațiune de colonizare, ci cu una de redefinire. Redefinirii nu-i poți rezista, așa cum torturilor din cadrul Experimentului Pitești nu le puteai rezista decît dacă aveai șansa de a leșina înainte de a te lăsa redefinit. Este important să ne amintim că instrumentele Experimentului Pitești erau foștii mărturisitori care se lăsaseră redefiniți.
Ortodoxia românească nu este redefinită din afara ei de neomarxiști, transumaniști și de alte specii progresiste sau gnostice. Este redefinită din interior, de foștii ortodocși care s-au lăsat redefiniți.
Ce este redefinirea? Este o falsă restaurare a sensului, a realității. Ea este realizată sub pretextul traducerii, actualizării, recuperării adevărului. Redefinirea este redefinită ea însăși, fiind tradusă fraudulos ca restaurare. Așa se explică încrederea pe care o inspiră „restauratorii” și succesul misiunii lor.
Întreaga lor misiune de redefinire a fost realizată în prezența ortodoxiei mărturisitoare, obligată să folosească limbajul realității „restaurate” pentru a se putea face auzită și acceptată în noua ortodoxie, în noua realitate. Din acest motiv, rezistența față de ortodoxia redefinită apare ca un non-sens.
