Chiar dacă „stilul ignatian” nu pare să se răspîndească atît de repede cum își dorea dl Baconschi (https://dilemaveche.ro/sectiune/societate/din-polul-plus/o-voce-proaspata-627405.html), el devine poate tocmai prin acest neajuns cu atît mai exemplar, după cum ne-o demonstrează părintele misionar Ioan-Florin Florescu:
„Singura excepție peste care am dat în această direcție, și absolut notabilă, este pastorala Preasfințitului Ignatie, episcopul Hușilor. Intitulată «Sfânta Euharistie – Paștile cel adevărat al Bisericii», este una dintre cele mai bune pastorale de Înviere pe care le-am citit vreodată, o exegeză pascală, cu aplicații biblice și liturgice, expusă pe înțelesul unui public larg și orientată pastoral spre adevăratul sens al ospățului sărbătoresc: Euharistia.” (https://ioanflorin.wordpress.com/2023/04/21/gala-pastoralelor-de-pasti-1/)
Caracterul excepțional al pastoralei PS Ignatie ține de corecta interpretare a Paștelui în raportare cu sărbătoarea evreiască Pesah, unde sensul de „trecere” se referă la un complex de evenimente: trecerea îngerului peste casele evreilor din Egipt, ungerea ușorilor și a pragului de sus al caselor evreilor cu sîngele mielului jertfit pentru cină și consumarea ritualică a cărnii mielului, ale cărui oase trebuie să rămână nezdrobite, ca o prefigurare a jertfei lui Hristos (Ieșirea, cap. 12). Acest sens a fost din păcate ratat de majoritatea ierarhilor și teologilor din BOR, care, în frunte cu PF Daniel, au preferat să asocieze trecerea proprie Paștilor cu trecerea evreilor prin Marea Roșie. Prin urmare, intervenția părintelui Florescu, care ne ajută să regăsim corecta interpretare a naturii trecerii pascale odată cu meritele predicii PS Ignatie, este cel puțin la fel de binevenită ca recunoașterea statutului dlui Andrei Pleșu ca „intelectual creștin al României”, atribut pe care ierarhul Hușilor i-l atribuia dlui Pleșu în cadrul Pastoralei de Paști de anul trecut (https://episcopiahusilor.ro/invierea-lui-hristos-si-falsii-gardieni#_ftn7).
Încet, dar sigur, BOR trece la noul stil. Mie mi se pare că este stilul „pînză de păianjen”, dar nu are sens să mai vorbesc despre asta. Are sens să vorbești despre rău atunci cînd și alții îl văd sau cînd nimeni nu-l vede. Dar nu cred că are sens să mai vorbești despre acele lucruri pe care toată lumea se preface că nu le vede.
