Degenerarea
politicului nu este determinată de corupția politicienilor, ci de politizarea realității.
În loc să refuze orice încercare a politicului de reglementare a vieții de
familie, a educației, a regimului alimentar sau a libertății de deplasare,
societatea denunță doar ceea ce consideră că ar constitui măsuri abuzive, deși
aceste măsuri ar constitui un abuz și dacă ar fi pozitive (de pildă, penalizarea
cuplurilor cu mai puțin de trei copii în vederea stimulării natalității). O societate guvernată de o clasă politică coruptă nu este la fel de amenințată precum societatea guvernată de politicieni onești, dar care controlează toate aspectele vieții individului.
Mediul social, spațiul public au fost politizate prin mass-media, rețelele de socializare și comunicarea cotidiană. Problema nu este că vorbim prea mult despre politică, ci că vorbim și gîndim politic în legătură cu orice aspect al vieții. Caracterul moral al acțiunilor individuale nu mai este raportat la legea morală, ci la o anumită orientare politică, care justifică sau condamnă moral în funcție de apartenența politică. Nu mai există nici măcar o dublă măsură, ci atîtea măsuri cîte opțiuni politice valide există în momentul respectiv.
Completare ulterioară, ora 20:06:
Am ajuns în această situație și din cauză că am încetat să mai gîndim teologic. Urmarea este că gîndim politic și teologicul, în loc să gîndim teologic politicul și tot restul. Spre deosebire de creștinismul apusean, ortodoxia a urmărit nu formarea și transmiterea unui comportament, ci în primul rînd formarea și cultivarea unui mod de a gîndi și a vedea, a unei viziuni ortodoxe despre lume. Vestul a dezvoltat o tehnică, Răsăritul a aprofundat o artă. Tehnica poate fi recuperată odată cu regulile, arta se redobîndește însă doar odată cu mediul Duhului care a inspirat-o.
