Ortodoxia jucătoare a înlocuit ortodoxia luptătoare. Simpla reușită a acestei înlocuiri demonstrează că este o cîștigătoare. Diferența dintre cîștigător și biruitor este că primul cîștigă tot timpul cît se joacă ceva, în timp ce biruitorul nu participă niciodată la joc chiar dacă jucătorii își închipuie că-l pot juca, inclusiv la zaruri. Biruitorul participă doar la război și chiar și atunci biruie numai la urmă, cînd războiul părea definitiv pierdut.
Totul este în favoarea ortodoxiei jucătoare: în primul rînd, jucătorul nu este niciodată singur, ci întotdeauna într-o echipă (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2023/03/realitatea-este-o-treaba-de-echipa-iar.html). În al doilea rînd, îl ajută jocul, care permite combinarea jocului și a echipelor. În plus, ca intelectual ortodox ai din capul locului o carte în mînecă (cartea și cărțile, după cum recunoștea curajos dl Vasile Bănescu).
Dar ce faci dacă nu joci la masă, ca elita, ci la aparate? Cartea nu te ajută aici decît, cel mult, tot într-o combinație: carte plus două lămîi plus un X, în situația în care se întîmplă ca un om de echipă să fie suspendat o etapă ori chiar să schimbe echipa, fapt care nu poate contribui decît la frumusețea jocului, cum s-a văzut în ultimele două-trei luni. Mai important decît combinația este jocul: cîtă vreme acesta continuă, toată lumea cîștigă.
Trebuie precizat că nu este un joc de noroc, ci un joc foarte respectabil care oferă el însuși respectabilitate jucătorilor. Nu cunosc nici un om respectabil care să nu-l joace. Este mai degrabă o formă de artă, un efort intelectual bazat pe adaptabilitate și creativitate: combinarea contrariilor este chiar mai apreciată decît formarea perechilor din aceeași categorie. Să zicem că ai para aia verde cu sfinții închisorilor; poți s-o combini cu lămîia antimarxismului și o să vezi cum îți vine imediat și ananasul valorilor europene. Iar, de aici, limita este cerul, adică, în termeni simbolici, împărăția lui Dumnezeu.
Există totuși un fel de neajuns în joc: Hristos nu intră în combinații. Adică, poți să bagi ceva din El, și chiar ajută: un pic din alfa, un pic din omega, ba pe Hristosul cosmic, eventual împotriva celui istoric și invers, păstrîndu-l însă în permanență pe masă pe Hristosul din sufletul tău, pe care e bine doar să-l arăți cînd ți-o cer colegii de echipă și ceilalți jucători ca o asigurare că ești solvabil și poți rămîne în continuare la masa de joc sau la aparate.
